Politică

PSD și PNL își bat joc de români: Voucherele sărăciei vor fi livrate pe parcursul mai multor luni

Continuă scandalul vocuherelor pentru cei mai săraci dintre pensionari. Ajutoarele ar putea ajunge la aceștia abia în iulie, nu în iunie așa cum au promis guvernanții. De asemenea și în acest caz rămâne de văzut cum vor gestiona guvernanții fondurile.

Tichete sociale 2022. La începutul acestei săptămâni, în briefingul susţinut la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că o parte a voucherelor pentru persoanele vulnerabile vor fi distribuite către beneficiari în luna iunie, iar ce rămâne în prima parte din iulie.

„Prima tranşă se va derula prin distribuirea acestor vouchere pentru persoanele vulnerabile pe o perioadă cuprinsă între luna iunie şi iulie, dar noi încercăm ca în luna iunie să fie distribuite marea majoritate a acestor vouchere şi ce rămâne în prima parte din luna iulie. Îi asigur pe toţi beneficiarii că îşi vor primi dreptul (până la finalul lunii iulie n.r.), în cel mai rău caz se întâmplă acest lucru. Avem aproape 3 milioane de vouchere de distribuit, iar acest volum este imens, dar aceasta nu ne scuteşte ca să nu ajungă voucherele în timpul pe care îl avem la dispoziţie, respectiv luna iunie şi iulie. Restul care va rămâne la sfârşit de lună iunie, ne mobilizăm, astfel încât în prima parte a lunii iulie toată lumea să aibă aceste vouchere distribuite, dar şi banii”, a precizat Boloş.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button