PSD-istul Rafila e îngrijorat de cei care nu s-au vaccinat. Trebuie să ne vaccinăm și cu a treia doză
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat vineri seara, în emisiunea Special cu Nadia Ciurlin că inevitabil valul patru al pandemiei va afecta și România. Cele mai vulnerabile vor fi persoanele care nu s-au vaccinat. În ceea ce privește cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, aplicată deja aceasta nu este adaptată noii variante Delta:
“În mod evident și noi o să fim afectați de valul patru, rămâne să vedem care va fi amplitudinea lui și mai ales pe cine va îmbolnăvi virusul în valul patru. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, atunci s-ar putea să avem probleme.
Acesta este un element, cel de-al doilea, legat de cea de-a treia doză, această a treia doză care se administrează de astăzi sau de ieri în Israel se adresează exclusiv persoanelor peste 60 de ani, în general cu boli cronoce și este recomandată doar, nu este obligatorie.
Mai multe, ei nu vaccinează cu a treia doză persoanele care au trecut prin infecție și au primit două doze de vaccin. Practic, se intenționează obținerea unei protecții mai bune, chiar dacă nu perfecte în ceea ce privește tulpina Delta.
Din nefericire această doză suplimentară care se administrează nu este o doză adaptată tulpinii Delta, este același tip de vaccin care s-a făcut în momentuld e față. Se lucrează, de către prodducător la o variantă adaptată a vaccinului la varianta Delta, dominantă în momentul de față. Ea nu va fi disponibilă decât în luna octombrie sau noiembrie a acestui an”, conform b1tv.ro