Magazin

Protest la Praga împotriva loviturii de stat din România. Cehii, petiție pentru alegeri libere și corecte!

Mii de oameni au ieșit în stradă în Praga, pentru a protesta împotriva evoluțiilor antidemocratice din România. Totul în contextul în care candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă de BEC, iar tot mai multe voci vorbeau despre interzicerea lui George Simion.

Aproximativ 1200 de cehi au semnat și o petiție în care își arată îngrijorarea față de ultimele evoluții de pe scena politică românească:

„Un sistem politic în care oamenii nu aveau dreptul de a vota liber nu trebuie să se mai repete niciodată. Cu nemulțumire urmărim, așadar, cum actuala guvernare din România încearcă să le refuze cetățenilor dreptul de a vota și de a-și alege propriul candidat la prezidențiale, la fel cum refuză dreptul unuia dintre candidați de a fi ales. Dreptul de a vota și de a fi ales este un atribut esențial al unei societăți democratice. Nu poate fi tratat opac și arbitrar.

Nu este important ce cred elitele aflate la putere despre un anumit candidat sau altul, atâta timp cât legea nu îi interzice acestuia să se prezinte în fața alegătorilor. Dacă o elită din orice țară ajunge la concluzia că poate refuza cuiva dreptul de a fi ales fără dovezi clare și fără o explicație publică, nu mai vorbim de democrație.

Prin această declarație dorim să exprimăm sprijinul nostru pentru democrație și, mai ales, pentru transparență, din care izvorăște încrederea cetățenilor și din care trăiește adevărata democrație.

Suntem alături de voi, alegători români, și lupta voastră pentru alegeri libere este și lupta noastră”, se arată în petiția semnată de 1.200 de persoane.

https://www.petice.com/protest_proti_antidemokratickemu_vyvoji_poslednich_msic_v_rumunsku

George Simion are o primă victorie. CCR a respins contestațiile depuse împotriva candidaturii sale.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button