Programul Simonei Halep din 2021
Competiția de la Abu Dhabi va avea loc între 5 și 13 ianuarie și este prima programată anul viitor, după ce alte două turnee internaționale, Shenzhen (China) și Auckland (Noua Zeeland), au fost anulate. ”Voi merge și voi juca la Abu Dhabi. Abia aștept să resimt emoțiile meciurilor oficiale. Chiar dacă te antrenezi două-trei luni, nu se compară cu un meci oficial”, a declarat Simona Halep.
După turneul de la Abu Dhabi, Simona Halep va participa și la Melbourne 1 și Melbourne 2, începând cu 1 februarie, înainte de Australian Open.
Astfel, primul turneu de Mare Șlem al anului viitor va începe pe 8 februarie. În ciuda situației inedite generate de COVID-19, Simona Halep a decis să participe la turneul de la Melbourne.
Dacă rezultatul testului Covid-19 efectuat a doua zi va fi negativ, atunci le va fi permis să se antreneze sub monitorizare atentă, având alături un singur antrenor, împreună cu un alt jucător care a trecut cu bine de primul test.
Sportivii vor fi testați de cinci ori de-a lungul a 14 zile de izolare, direct în camerele de hotel. Iar după trei teste negative consecutive și opt zile în Australia, sportivii vor putea forma grupuri de antrenament de până la patru adversari.
Sursă text: libertatea.ro
Sursă foto: pagina de Facebook – Simona Halep