Economie

Previziunile analiștilor: Creștere economică de 6,9%, deficit de 6,6%

Analiștii CFA România estimează pentru acest an o creștere economică de 6,9%, însoțită de un deficit de 6,6% și o creștere a datoriei publice la aproximativ 53%, într-un orizont de 12 luni. Toți analiștii se așteaptă la creșterea dobânzilor și peste 63% anticipează scumpirea locuințelor în următoarele 12 luni, cel mai mare procent de la introducerea acestei întrebări.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociația CFA România a scăzut cu 1,7 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 74,5 puncte, (față de aceeași lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 44,1 puncte), potrivit unui comunicat al Asociației.

Adrian Codirlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România, declară: „Pe fondul prudenței generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a înregistrat o ușoară scădere, prima din ultimele 12 luni. De asemenea, pe fondul majorării ratei inflației, rata anticipată de dobândă de piață monetară, ROBOR 3M, implică cel puțin două majorări de dobândă de politică monetară în următoarele 12 luni”.

Astfel, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,03%, peste 72% dintre participanții la sondajul CFA anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni (la momentul realizării sondajului, rata inflației înregistra valoarea de 3,94%).

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanții la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9829, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0445 lei pentru un euro.

Previziunile analiștilor în ceea ce privește cei mai importanți indicatori macroeconomici:

Este de remarcat faptul că 91% din participanții la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobândă de piață monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar 85% dintre participanți anticipează majorarea ratelor de dobândă pentru scadențele de 5 și 10 ani.  Peste 63% dintre participanți anticipează majorarea prețurilor proprietăților rezidențiale în următoarele 12 luni, cel mai mare procent de la introducerea acestei întrebări.

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale, iar rezultatele pentru luna iulie 2021 relevă:

  • Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este 6,6%;
  • Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este +6,9%;
  • Datoria publică ca procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 53%;

În contextul atenției sporite a autorităților europene cu privire la protecția mediului înconjurător, atenție concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali și de guvernanță) de către instituțiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conștientizarea de către instituțiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituțiilor financare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum și suportul oferit clienților pentru asigurarea respectării lor.

Astfel, peste 87% cunosc pe deplin sau știu de existența reglementărilor europene privind factorii ESG, 50% oferă suport activ clienților în vederea respectării criteriilor ESG iar peste 55% cunosc recomandările Autorității Bancare Europene către bănci și firmele de investiții, cu privire la introducerea factorilor ESG în activitatea de creditare și invesții, și deja au planuri de implementare a acestor recomandări.

Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 10 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button