JUSTIȚIE

Poza cu incendiatorul de la Parlament, făcută publică de Poliție. Oamenii legii cer ajutorul populației

Poliția Română face apel la cetățeni pentru găsirea suspectului atacului de la Palatul Parlamentului. Acesta ar fi reușit să fugă din clădire după ce a dat foc și e căutat în parcurile din zonă și la metrou. Bărbatul riscă pedeapsa cu închisoarea între 2 și 7 ani.

Fotografia presupusului atacator a fost făcută publică. Poliția cere cetățenilor care îl văd pe bărbat să sune la 112.

Fapta pentru care este căutat:

,,Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Zona de la parter, din Palatul Parlamentului, unde este intrarea vizitatorilor, a fost evacuată. Un bărbat ar fi dat foc magazinului cu suveniruri.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat marţi că o persoană încă neidentificată a dat foc cu benzină la Parlament, iar o angajată a suferit un atac de panică.

Incendiul a fost într-o încăpere pentru vizitatori. Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate.

content-image

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button