Politică

Poliţiştii nu vor mai putea să stea la pândă cu radarul. Noi reguli în trafic

Autovehiculele destinate controlului traficului care utilizează dispozitive destinate măsurării vitezei vor fi poziţionate vizibil şi vor prezenta înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere, prevede un proiect de lege care a primit raport favorabil din partea Camerei Deputaţilor.

Practic, proiectul, adoptat tacit de Senat, interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive ale Poliţiei Rutiere.

Autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staţionar sau în mişcare.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat de către poliţiştii de frontieră.

Poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, mai stipulează proiectul.

Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Proiectul mai prevede interzicerea constatării contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză dacă autovehiculele şi dispozitivele de măsurare a vitezei nu sunt poziţionate vizibil şi nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button