Politica agricolă comună a însemnat sărăcirea micilor fermieri ROMÂNI și îmbogățirea STRĂINILOR pe seama subvenției fixate de Julien Cioloș

Distribuie acest articol!

România are a șasea cea mai mare populație din Uniunea Europeană și a patra cea mai mare populație rurală. Are, adică, a șasea cea mai mare piață pentru mâncare și al patrulea cel mai numeros potențial uman pentru agricultură. Mai bine de jumătate din populația României (10,225 milioane de persoane) locuiește la țară, cea mai mare pondere de pe continent, relatează Spotmedia.ro.

Cea mai mare populație europeană rurală este în Franța (aproape 19 milioane de oameni), dar reprezintă puțin peste un sfert din totalul francezilor. Urmează apoi Polonia (13,5 milioane de oameni), cu o treime din populația totală trăind la țară. Pe locul trei, găsim Germania, cu 13 milioane de oameni în mediul rural, adică mai puțin de o șesime din populația totală. Ungaria are la țară doar o cincime din populație, iar Italia mai puțin de 10%.

Cu 28 de milioane de hectare, Franța ocupă primul loc și la terenul agricol în UE. Este urmată de Spania (23 de milioane de hectare), Germania (16 milioane de hectare) și Polonia (14 milioane de hectare). Pe locurile 5-6 găsim, cu câte 12,5 milioane de hectare de teren agricol, Italia și România. (Sursa: AICI)

Din punct de vedere financiar, România primește a șasea cea mai mare alocație anuală de la Uniunea Europeană. 3,1 miliarde de euro am cheltuit de la UE în anul 2020. Ne-au depășit doar statele mai mari decât noi: Franța (9,5 miliarde de euro, de trei ori cât noi), Germania (6,3 miliarde de euro, dublu cât noi), Spania (6,9 miliarde de euro, ceva mai mult decât dublul sumei noastre), Italia (5,8 miliarde de euro, mai puțin decât dublul sumei cheltuite de țara noastră) și Polonia (4,6 miliarde de euro, o dată și jumătate față de suma noastră). Beneficiem, carevasăzică, de o subvenție la fel de generoasă cu a celorlalte state europene cu importanță agricolă.

Sursa: AICI

În concluzie, avem o piață alimentară mare, o populație rurală uriașă, o suprafață agricolă și o subvenție europeană pe măsura potențialului agricol. Nu ne putem plânge de seceta cumplită care bântuie, în dese rânduri, statele sudice și nici nu prea avem inundațiile catastrofale din centrul continentului. Nu ne lipsește, practic, niciun ingredient pentru a fi un mare producător agricol la nivel european și chiar mondial.

Când vine, însă, vorba despre rezultatul agricol (valoarea producției agricole), nu putem să depășim un nivel mai mult decât modest:

Sursa: AICI

Franța, cu o suprafață agricolă de două ori și jumătate cât a noastră, are o producție de cinci ori mai mare. Italia, Spania și Germania (cu suprafețe agricole de maxim două ori cât ale noastre) au producții de trei ori și jumătate cât ale noastre, iar Polonia și Olanda au producții aproape duble. Iar aproape la fel de mult ca noi produce Grecia, cu un teritoriu arid și o climă aspră. Și mohorâta și mult mai mica Danemarcă nu se află nici ea prea departe. Oare cum se face că, având același pământ ca francezii și aceeași subvenție europeană, noi producem de două ori mai puțin pe unitatea de suprafață?

Hai să vedem de unde vine această diferență și cum se face că importăm produse alimentare cu peste 2 miliarde de euro mai mult decât exportăm.

Să ne raportăm mai întâi la mediile europene. Din cele 367 de miliarde de euro cât reprezintă valoarea producției agricole la nivel continental, 194 de miliarde de euro este valoarea producției vegetale, 141 de miliarde de euro valoarea producției de origine animală și aproape 32 de miliarde de euro valoarea serviciilor prestate în agricultură. 53% așadar este ponderea producției vegetale în UE și 39% ponderea producției de origine animală. Iar ponderea serviciilor atinge 8%.

Sursa: AICI

Cum stăm noi? Păi parcă am fi pe vremea Egiptului antic: anul trecut, un an secetos, cu recoltă slabă, ponderea valorii producției vegetale atinge 65%! Da, anul trecut, după o scădere de peste 21% a valorii producției vegetale, aceasta reprezenta două treimi din valoarea producției agricole. În 2019, de exemplu, un an agricol normal, valoarea producției vegetale depășea chiar 70% din valoarea producției agricole:

Sursa:. AICI

Valoarea producției de origine animală într-un an normal, 2019, abia depășește un sfert (27,7%) din valoarea producției agricole, iar ponderea serviciilor este de doar 2% !

Nu este un secret pentru nimeni că zootehnia și creșterea păsărilor aduc cele mai bune câștiguri în agricultură. Logic, atunci, calea de a crește valoarea producției este să crești ponderea zootehniei. Un adevăr simplu, ignorat însă de cei mai mulți dintre politicienii și fermierii noștri, care se mărginesc să facă lucrurile ușoare, să meargă pe cărări bătătorite: să încaseze subvenția la hectar, să cultive grâu și să se uite rugător la cer pentru a ploua la timp. Cam atât. Ferme de reproducție, creșterea animalelor, creșterea mai ales a animalelor de pe urma cărora se câștigă mulți bani, sunt lucruri prea grele pentru noi. Lasă să le facă alții, noi vom fi niște buni importatori de carne de porc și de orice fel de legume…

Imensele suprafețe alocate agriculturii din pământul țării se văd cât se poate de clar :

Sursa: AICI

La porumb, de exemplu, suntem campioni europeni: avem 2,7 milioane de hectare cultivate cu această plantă, la fel de mult ca următoarele trei state la un loc:  Franța (16,6 milioane de hectare), Germania (424 de mii de hectare) și Polonia (599 de mii de hectare). De produs, anul trecut am produs doar 10,8 milioane de tone, depășiți fiind de Franța, cu 13,3 milioane de tone. Italia, de exemplu, cu un sfert din suprafața noastră alocată prumbului, a obținut două treimi din producția noastră.

La floarea soarelui deținem, de asemenea, locul fruntaș al Uniunii, cu peste 1,2 milioane de hectare, mult peste Franța (775 000 de hectare), Spania și Ungaria (ambele peste 600 000 de hectare). Dar Ungaria obține, de pe jumătate din suprafața cultivată de noi, o producție de 85% din cea a noastră. Oricum, la floarea soarelui chiar excelăm la nivel european.

La grâu însă, avem 2,15 milioane de hectare cultivate, depășiți fiind de Franța (4,5 milioane de hectare), Germania (2,8 milioane de hectare) și Polonia (aproape 2,5 milioane de hectare).

De produs am produs anul trecut 6,4 milioane de tone, de cinci ori mai puțin decât a produs Franța pe o suprafață dublă (30 de milioane de tone), de trei ori și jumătate față de cât a produs Germania pe o suprafață cu o treime mai mare ca a noastră (22 de milioane de tone) și jumătate din cât a produs Polonia pe o suprafață comparabilă cu a noastră. Spania și Italia au produs și ele mai mult grâu decât noi, deși au cultivat suprafețe mult mai mici.

Și uite cum am ajuns la partea dureroasă a acestui tablou: creșterea animalelor și a păsărilor. Dacă cineva ar dori să vadă întreaga imagine a degradării din ultimii 15 ani, ar trebui să se uite cu atenție la graficul următor:

Sursa: AICI

Orice copil știe că  fabrica de bani a agriculturii este zootehnia. Pentru că în fermele de creștere a animalelor, producția vegetală devine materie primă și este, astfel, generatoare de valoare adăugată. Mai mult, animalele dau și produse lactate, la rândul lor purtătoare de valoare adăugată mare. Cu cât prelucrezi mai adânc carnea și laptele, cu atât obții valoare adăugată mai mare. Dar despre industria alimentară vom vorbi în altă analiză.

Să rămânem acum la zootehnie și să recapitulăm cifrele dezastrului. În anul 2006, înainte de a intra în Uniunea Europeană și înainte de a „beneficia”  de „politica agricolă comună”, aveam 3 milioane de vite, 6,8 milioane de porci și 8,4 milioane de oi și capre. Astăzi, după două cicluri întregi de „politică agricolă comună” mai avem mai puțin de 2 milioane de vite, doar 3,75 milioane de porci, dar avem 12 milioane de oi și capre. Am pierdut, așadar, o treime din bovine și vreo 40% dintre porcine, câștigând 50% la efectivele de ovine/caprine.

Cât privește păsăretul, anul trecut doar s-au redus efectivele cu 5 milioane (de la 75 de milioane s-a ajuns doar la 70 de milioane), dintre care patru cincimi erau păsări ouătoare. Și toate sunt găini, pentru că rațe, gâște sau curcani se pare c-am uitat să mai creștem…

Să privim aceste cifre cu înțelegerea faptul că cea mai scumpă carne este cea de vită și că cel mai mare randament la produsele lactate se obține tot la vite. Să nu uităm și că porcul rămâne principala carne consumată și, mai ales, prelucrată, în țara noastră. Am pierdut, așadar, cele mai productive părți ale zootehniei. Am câștigat, în schimb, o poziție fruntașă în Europa la oi și capre (locul II continental). Dar pe acestea nu prea câștigăm bani, pentru că le exportăm vii pentru mesele șeicilor arabi, iar noi nu am învățat încă să consumăm suficient delicioasa carne de oaie și de capră sau lapte și brânză de oaie și de capră.

Dimensiunea dezastrului se vede și mai bine în densitatea de animale vii crescute pe 100 hectare:

Sursa: AICI

Cifrele nu mint niciodată: cu 15 vite/100 ha avem în urma noastră doar Bulgaria (12 vite/100 ha) și Grecia (14 vite/100 ha). Banii se strâng la olandezi (peste 200 vite/100 ha), la belgieni și irlandezi (175, respectiv 144 vite/100 ha). Polonezii, bunăoară, au o densitate de trei ori mai mare decât a noastră: 44 vite/100 ha.

La porci stăm la fel de prost cu 44 capete/100 ha, după noi fiind nelipsiții bulgari (17 capete/100 ha), lituanienii (25 de capete /100 ha) și locuitorii aridei Elade (41 porci/100 ha). Nu putem, evident, să ne comparăm cu campionii: aceiași olandezi (1.141 capete/100 ha), aceiași belgieni (720 capete/100 ha), danezii (560 capete/100 ha) și aceiași irlandezi 9.380 capete/100 ha). Polonezii au, și în acest caz, o densitate mai mult decât dublă (cu 106 capete/100 ha), iar ungurii stau și ei mai bine cu 50%.

La oi și capre excelăm, cu efectivul total și cu densitatea pe locul secund în Europa. Dar ce folos, că nu consumăm și nu prelucrăm excepționala carne de oaie și de capră…

Ca structură a zootehniei, cam câte un sfert din valoarea producției se datorează bovinelor, păsărilor și lactatelor obținute de la animale și aproape 18% se datorează porcinelor. Zootehnia unde excelăm (creșterea oilor și caprelor) abia contribuie  cu 7% din valoarea producției.

Sursa: AICI

Hai să alăturăm și structura producției fizice, pentru a înțelege mai bine:

Sursa: AICI

Iată că, deși cel mai rău stăm la creșterea vitelor, de acolo obținem cei mai mulți din puținii bani produși în zootehnia noastră. Oare nu este acest grafic suficient de grăitor și pentru politicienii noștri, cât să înțeleagă că trebuie susținută masiv creșterea bovinelor și că trebuie resuscitată creșterea porcilor? Este chiar așa de greu de înțeles? Nu putem oare să observăm că statele cu densitate mare de animale (Olanda, Belgia, Irlanda, Danemarca) se numără toate printre națiunile europene cele mai dezvoltate? De ce nu putem să învățăm și noi din lecțiile celor care au succes? De ce Polonia poate, de exemplu, să urmeze exemplele națiunilor dezvoltate? Ce ne lipsește nouă să putem crește vite și porci? Nu avem cumva producție vegetală? Nu avem cumva forță de muncă? Avem de toate, dar nu putem să vedem cu claritate ce trebuie făcut.

Nu se poate vorbi despre agricultură, totuși, fără a aminti contextul european, context denumit pompos „politica agricolă comună”. Politica aceasta se bazează pe un principiu simplu care a distrus agricultura clasică europeană: fiecare hectar de teren este subvenționat cu o sumă de bani de la UE, indiferent ce faci și, mai ales, ce nu faci pe acel teren. Și, mult mai important, subvenția pe hectar este aceeași indiferent de mărimea fermei. Adică cel care a avut norocul să primească cadou de la statul român Insula Mare a Brăilei (cea mai mare fermă din UE) primește aceeași subvenție la hectar ca și amărâtul care lucrează 10 sau 100 de hectare. Ceea ce evident, este o politică de ucidere a fermelor mici. Iată cum se laudă Uniunea că își distribuie subvențiile agricole:

Sursa: AICI

Ce vedem de aici: 1.000 de ferme gigantice, din totalul de peste 6 milioane de ferme din Uniune, încasează 3% din subvenția totală, în vreme ce 1,4 milioane de ferme (cele mai mici) abia încasează 1,2 % din subvenția totală! Sau și mai sugestiv: cei mulți își împart puțini bani, iar cei mari și oricum cu costuri mai mici își iau partea leului:

Sursa: AICI

Ei, acum să ne aducem aminte de faptul că România are terenul agricol fragmentat în multe-multe ferme extrem de mici și are câteva ferme uriașe, deținute și lucrate, bineînțeles de firme străine. Așa că, pentru noi, politica agricolă comună a însemnat sărăcirea micilor fermieri și îmbogățirea arabilor care dețin Insula Mare a Brăilei. Care trăiesc ca nababii pe seama subvenției fixată de Julien Cioloș, pe vremea când păstorea agricultura UE. Și care nu mai au niciun interes să crească vite, nu mai au nevoie. Afacerea lor le aduce bani și dacă nu cultivă deloc cele peste 50.000 hectare primite cadou.

Concluziile nu sunt multe, dar sunt dureroase. Purtăm, paradoxal, blestemul unui pământ generos, al unei clime blânde și al unui rezervor imens de forță de muncă. Avem ghinionul unei politici agricole comune a UE proiectată pentru țările vestice, cu mult mai puțin teren agricol, cu producții vegetale mai modeste, dar cu multe-multe ferme zootehnice. Culmea e că am avut comisarul pentru agricultură al Uniunii, dar parcă vorbea prea mult în franceză. În plus, după ce că avem o politică bruxell-eză defavorabilă, avem și ghinionul unei lipse cronice de politici agricole ale guvernelor care au condus țara. Rezultatul? Avem deficit la comerțul cu produse alimentare pentru că exportăm grâu și porumb și importăm chips-uri, aluat congelat și carne de porc. Avem o structură agricolă de secol XIX, cu 70% provenind din producția vegetală. Avem efective mult prea mici de vite și porci, dar avem multe oi și capre, de care, însă, nu prea ne atingem la masă.

Iar timp și dispoziție de a vedea aceste lucruri nu au deloc cei care conduc România. Ei sunt ocupați cu alegerile în fiecare an.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: