JUSTIȚIEPolitică

Ginerele lui Mihai Tudose a furat banii românilor! DNA a descins la CJ Brăila

Procurorii DNA fac percheziții la CJ Brăila, condus de Francisk Iulian Chiriac (PSD). Perchezițiile sunt și la clubul de handbal HC Dunărea Brăila, procurorii suspectând săvârșirea mai multor fapte de corupție.

Procurorii DNA fac percheziții la CJ Brăila. Sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza municipiului Brăila.

 ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, începând cu anul 2022 și până în prezent, a unor infracțiuni de abuz în serviciu, prin care ar fi fost obținute foloase necuvenite pentru sine sau pentru alte persoane, în legătură cu modul de alocare a unor fonduri publice.În cursul zilei de 20 mai 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza municipiului Brăila”, potrivit unui comunicat DNA.

Potrivit surselor judiciare, perchezițiile au loc la Consiliul Județean Brăila, condus de Francisk Iulian Chiriac (PSD), președinte și al PSD Brăila. dar și la clubul de handbal HC Dunărea Brăila, procurorii suspectând săvârșirea mai multor fapte de corupție.

Clubul sportiv HC Dunărea Brăila este condus Adrian Manole, ginerele fostului premier Mihai Tudose, Adrian Manole.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button