Petrecere cu 170 de persoane într-un cunoscut local din București. Organizatorii au fost amendați cu 10.000 de lei

Poliștii secției 6 a Capitalei au oprit o petrecere cu 170 de persoane după ce au fost sesizați prin apel la 112 că într-un local este muzică și gălăgie. Petrecerea a avut loc la Ballroom Simfonia, conform surselor G4Media.
„În această dimineață, în jurul orei 01.00 prin apel 112, Secția 6 Poliție a fost sesizată că se tulbură liniștea publică prin muzică și gălăgie. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, care au identificat un salon de evenimente unde avea loc o petrecere. Au fost identificate și legitimate aproximativ 170 de persoane”, a transmis poliția.
Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, petrecerea a fost oprită iar toate persoanele identificate au fost sancționate contravențional.
- Manevră financiară la Palatul Victoria: Mâna dreaptă a lui Ilie Bolojan, Mihai Jurca, a atribuit un contract de milioane de lei pentru mașini guvernamentale unei firme cu un singur angajat
Cancelaria Prim-Min-Ministrului, condusă de Mihai Jurca, a încheiat un acord-cadru în valoare de peste 2,1 milioane de lei, fără TVA, pentru închirierea de autovehicule în regim de leasing operațional. Contractul, cu o durată de 36 de luni, a fost atribuit unei asocieri formate din două firme din județul Suceava, administrate de aceeași persoană, Păstorel Iulian … - Călin Georgescu, adus în cătușe în fața instanței: „Sunt nevinovat. Doresc procedura normală” / Elena Sechila, chemată ca martor
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost scos marţi din Arestul Central şi dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară. Aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, Călin Georgescu a fost dus în sala de judecată având cătuşe la mâini şi … - Premierul Luca Niculescu a ieșit la rampă cu un mesaj clar pentru antreprenorii români: „Trebuie ca economia să crească, nu vedem alternativă!”
Premierul Luca Niculescu a transmis marți, în cadrul evenimentului dedicat lansării Barometrului Antreprenorilor care construiesc în România, că Guvernul acordă o importanță deosebită colaborării cu mediul de afaceri și susținerii economiei. Șeful Executivului a subliniat că dezvoltarea economică este esențială și că nu există o altă alternativă, arătându-se interesat să cunoască atât prioritățile antreprenorilor, cât … - CNN: Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume pe fondul atacurilor cu drone ale Rusiei
Dronele rusești au lovit cel puțin 12 nave comerciale în Marea Neagră în ultimele săptămâni, provocând moartea unui număr mai mare de marinari decât cei care și-au pierdut viața în timpul războiului din Iran, relatează CNN. Obiectivul Rusiei este de a bloca comerțul prin porturile ucrainene, prin care este exportată aproape întreaga producție de cereale … - Salvat din mâinile hoților: Coiful de la Coțofenești revine în fața publicului în ianuarie 2027, după o restaurare în premieră
La aproape doi ani de la jaful spectaculos care a zguduit lumea culturală europeană, Coiful princiar getic de la Coțofenești este pregătit să reintre în circuitul expozițional. Artefactul inestimabil, recuperat într-o stare avansată de degradare după ce a fost furat dintr-un muzeu din Olanda, va fi expus la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) …




