Petre Daea va participa la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit din Luxemburg, dar nu știe limba engleză
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa în perioada 17-18 octombrie 2022 la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care va avea loc la Luxemburg, dar nu știe limba engleză sau o altă limbă de circulație internațională. Oare cum se va înțelege cu omologii săi? Data trecută a făcut circ, la Praga, în prezența jurnaliștilor străini cerând să se vorbească în limba română.
Context
Vor fi dezbătute subiecte de interes pentru agricultura românească, printre care: situaţia de pe pieţele agricole, chestiunile agricole legate de comerţ, iniţiativele UE privind practicile agricole referitoare la gestionarea carbonului, importanţa cooperării între statele membre în procesul de pregătire a cadrului UE pentru monitorizarea pădurilor şi elaborarea planurilor strategice, constrângerile de cofinanţare ale programelor fitosanitare şi veterinare generate de fondurile insuficiente din Programul pentru piaţa unică, precum şi promovarea îngrăşămintelor de grajd ca parte a unei economii circulare.
Miniştrii vor realiza un schimb de informaţii cu privire la situaţia de pe pieţele agricole din fiecare ţară, în special în contextul războiului din Ucraina. Cu această ocazie, oficialii din statele membre vor reliefa impactul asupra producătorilor din toate sectoarele generat de creşterea preţurilor factorilor de producţie şi de indisponibilitatea îngrăşămintelor.
Totodată, demnitarii vor oferi Comisiei orientări pentru identificarea provocărilor şi a oportunităţilor de pe pieţele agricole internaţionale create de eventuale acorduri comerciale multilaterale şi bilaterale, cu protejarea, în acelaşi timp, a competitivităţii sectorului agricol al UE.