OUG care va permite amânarea ratelor la bănci. Când va fi dată și pentru ce perioadă se amână plata
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat la Digi24 că în ședința de Guvern de joi va fi adoptată o ordonanță de urgență care va permite companiilor și persoanelor fizice care au de suferit, financiar, din cauza coronavirusului, să primească o amânare a plății ratelor la bănci. Aceasta, după ce BNR a anunțat că o astfel de amânare nu va mai transforma creditele într-unele neperformante, iar băncile nu vor mai fi nevoite să blocheze rezerve pentru ele.
„Este o decizie a Asociației Europene a Băncilor. Este un prim pas, dar care era important pentru a veni cu o soluție pentru tot sistemul bancar, pentru toți clienții”, a spus Cîțu.
El a precizat că joi va fi adoptată o ordonanță de urgență, în ședința de Guvern, iar aceasta va permite amânarea ratelor pe o perioadă mai mare decât cea a stării de urgență, având în vedere că efectele crizei economice generate de pandemia de coronavirus se vor prelungi.
„Ne gândim că și după această perioadă va fi nevoie de un timp pentru a reveni la normal”, a spus el.
Întrebat dacă este vorba despre o amânare pentru o perioadă „mai aproape de 3 luni sau mai aproape de 6 luni”, Cîțu a răspuns: „Mai aproape de 6 luni”.
„Aici va fi implicat și statul, dar nu vom discrimina, cei care vor cere vor avea acces la această facilitate”, a mai spus ministrul.
El a spus că este vorba atât despre persoane fizice, cât și despre persoane juridice și că nu există condiționalități sau de documente justificative pentru a obține amânarea plății ratelor.
„Cei care au nevoie de păsuire vor putea accesa această facilitate”, a adăugat el.
Declarația ministruli de Finanțe vine după ce BNR a anunțat că permite băncilor să amâne plata ratelor la credite, fără ca acest lucru să transforme clienții în rău-platnici, iar băncile nu mai trebuie să facă provizioane pentru ele.
„În cazul unor rate neplătite, aceste neplăți fiind cauzate de situația epidemiei de coronavirus, creditul respectiv să nu fie considerat neperformant. În consecință, banca nu este obligată să constituie provizioane, să declare un credit problemă, ssă ia măsuri împotriva celui care nu face această plată sau să vină cu costuri suplimentare”, a explicat Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, la Digi24.
Până acum, un credit devenea neperformant dacă se înregistra o întârziere de trei luni a plăților.
Sursa: www.digi24.ro