Politică

Nicușor Dan se milogește de coaliția sistemului: Sunt disponibil, bineînţeles că putem să discutăm!

Nicuşor Dan, a declarat luni, despre o susţinere a candidaturii sale de către coaliţia sistemului, că este disponibil şi vor discuta pe referendumul din Capitală şi pe chestiuni care ţin de Bucureşti, dar e puţin probabil să existe o astfel de susţinere. El a anunţat că va avea zilele următoare o întâlnire cu preşedinta USR, Elena Lasconi.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a declarat la Antena 3 că va avea o întâlnire cu Elena Lasconi, în zilele următoare pentru a discuta inclusiv despre aplicarea referendumurilor din Capitală şi majoritatea în CGMB.

„Va fi şi despre alegerile prezidenţiale, desigur, dar sunt şi chestiuni care sunt legate de punerea în practică a referendumurilor pe Bucureşti, de majoritatea pe Bucureşti”, a completat Nicuşor Dan, arătând că ea va exista dacă este disponibilitate, în zilele următoare.

Întrebat dacă a fost contactat de reprezentanţii coaliţiei pro-europene, după declaraţiile lui Crin Antonescu privind autosuspendarea candidaturii, Nicuşor Dan a afirmat că a făcut un anunţ privind candidatura, înainte ca aceste partide care au format coaliţia guvernamentală să desemneze un candidat, şi în anunţul acela a spus că i-ar plăcea suportul acestei coaliţii.

„După ce ei au convenit asupra unui candidat, mi-e greu să cred că, în acest moment, decizia se poate schimba. Sunt disponibil, bineînţeles că putem să discutăm, ba chiar vom şi discuta pe referendum şi pe chestiuni care ţin de Bucureşti, dar e puţin probabil”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

„Cred că în momentul de faţă e puţin probabil şi nu o să fac eu vreun demers în sensul ăsta”, a completat Nicuşor Dan.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button