Politică

Nicolae Ciucă: George Simion îl va bate pe Marcel Ciolacu în turul II al alegerilor prezidențiale

Liderul PNL Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţie, a comentat într-o declaraţie pentru News.ro afirmaţia contracandidatului său de la PSD Marcel Ciolacu, potrivit căreia nu îl vede în finala prezidenţială.

”George Simion nu este Vadim Tudor şi eu sunt ferm convins că George Simion ar avea alt rezultat”, a spus Ciucă.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat luni seară că,  în proporţie de 99% nu va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu preşedintele AUR, George Simion, dar nici cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, refuzând să răspundă cine îl va însoţi în finala pentru Palatul Cotroceni. 

”Eu cred că voi intra cu altcineva în turul doi. Cu adevărat sunt pe primul loc. Contează foarte mult în sondaje şi trendurile cu care intri înaintea votului. Şi anticipând în funcţie de aceste trenduri, eu vă spun în proporţie de 99% că nu voi intra cu George Simion în turul doi. (…) E o analiză făcută în mod deosebit de către mine. Ce pot să vă spun cu certitudine, cu cine nu o să intru. Cu certitudine nu o să intru cu domnul Ciucă”, a precizat Ciolacu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button