Internațional

Musulmanii reprezintă 6,5% din populaţia Germaniei

Populaţia musulmană a Germaniei a crescut până la aproximativ 5,5 milioane de persoane, echivalentul a circa 6,5% din total, conform unei anchete prezentate miercuri de Biroul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF).

BAMF estimează că numărul musulmanilor se situează între 5,3 şi 5,6 milioane, în creştere cu până la 900.000 de la precedenta anchetă din 2015.

Cifra reprezintă între 6,4 şi 6,7% din totalul populaţiei ţării.

„Grupul de populaţie musulmană a devenit mai divers în ultimii ani ca rezultat al migraţiei din ţări ale Orientului Mijlociu”, a declarat preşedintele BAMF, Hans-Eckhard Sommer.

„Pe lângă aceasta, analizele relevă că influenţa religiei asupra integrării este adesea supraestimată”, a spus Sommer.

Durata şederii, motivele emigrării şi poziţia socială sunt mult mai semnificative în procesul de integrare decât identitatea religioasă, a explicat el.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button