Politică

Ministrul PSD al Culturii o ține în funcție pe șefa Direcției de Cultură Constanța prinsă în flagrant de luare de mită

Ministrul PSD al Culturii Lucian Romascanu o tine în funcție pe șefa Direcției Județene de Cultură Constanta după ce aceasta a fost prinsă în flagrant de luare de mită și și-a recunoscut nevinovăția.

Dintotdeauna, problemele au existat la cel mai înalt nivel, și, implicit, la centre culturale importante. Motivele clare sunt numeroase și, adesea, necunoscute, mai ales când discutăm, spre exemplu, de luare de mită.

Așa s-a întâmplat și la Direcția Județeană pentru Cultură Constanța, unde directorul Magdalena Tiță a fost prinsă în flagrant în timp ce lua mită. Mare le-a fost tuturor mirarea când au aflat acestea, dat fiind faptul că Tiță era foarte apreciată de Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. Adevărat, mai puțin de cei care aveau nevoie de serviciile instituției pe care o conduce, transmite Replica de Constanța.

După ce și-a recunoscut vina, procurorii au plasat-o sub control judiciar pentru 60 de zile. Au trecut acele zile, măsura nefiind prelungită, așa că șefa DJC a revenit… unde credeți?!

Pe funcție, ca să facă ce știe ea mai bine. Ivanciu Iolanda, un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Constanța, a declarat pentru Replica: „Tot doamna Tiță este acum director la Cultură. Doamnei i s-a ridicat controlul judiciar, a fost suspendată, și pe baza ridicării controlului judiciar, i s-a dat ordin pentru repunere în funcție”.

Întrebat cum este posibil ca o persoană cercetată pentru luare de mită și care și-a recunoscut și vina, să ocupe funcția de conducere, Ministrul Culturii, Lucian Romășcanu, a declarat pentru Replica: 

„Conform legii, a fost interpretarea legală a Oficiului Juridic ca până la pronunțarea instanței se prezumă nevinovăția, nemaiavând o măsură care să îi limiteze acțiunile. Că a luat mită e un lucru foarte rău, e inacceptabil și cu certitudine, la momentul deciziei instanței va dispărea din peisaj dacă decizia va fi împotriva dumneaei”. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button