Economie

Ministrul PSD, Adrian Câciu, a mai îndatorat țara joi cu 5,03 de miliarde lei, la o dobândă de 7,38% pe an

Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 20 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat peste 4,194 miliarde de lei, la o dobândă de 7,38% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 78 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 75 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 20 milioane de lei, informează Agerpres.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 645 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,345 de miliarde de lei, este cu 315 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în decembrie, de 5,03 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button