Politică

Ministrul Finanțelor nu știe prețul la propria factură la energie: Haideți să rămânem la subiect

Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor, a declarat, în cadrul unui briefing de presă susținut la Guvern, că în ceea ce privește facturile la energie ale românilor, există propuneri, dar, momentan, este treaba Ministerului Energiei să vină cu soluții. Dan Vîlceanu a evitat să răspundă la întrebarea adresată de către jurnaliști, cu privire la valoarea facturii la energie electrică.

Una dintre măsurile menționate de către Ministrul Energiei este protejarea consumatorului vulnerabil. „Există o preocupare, dar Ministerul Energiei va veni cu propuneri, se discută devansarea termenului pentru consumatorul vulnerabil.” a declarat Vîlceanu pentru jurnaliști.

La întrebarea jurnaliștilor despre valoarea facturii la energie a ministrului Finanțelor, Dan Vîlceanu a reacționat foarte intimidat și a evitat să răspundă la întrebare: „Haideți să rămânem la subiect, scumpirile afectează pe toată lumea, subiectul nu este cât am eu factura la energie”, a afirmat Vîlceanu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button