Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, acuzat că și-a redactat lucrarea de doctorat la Muzeul Vrancei, apelând la angajații instituției
- ”Am fost solicitată pentru tehnoredactarea lucrării de doctorat a lui Angel Tîlvăr, în timpul programului, pe calculatorul muzeului, timp de 3 ani”, a declarat procurorilor DNA o funcționară de la muzeu
- Dosarul doctoratului lui Tîlvăr stă în sertare la Parchetul de la Focșani
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au efectuat cercetări într-un dosar pe care, ulterior, l-au trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, urmând ca magistrații vrânceni să propună o soluție în speța respectivă în care apare și numele parlamentarului PSD Angel Tîlvăr. Acesta este fiul fostului securist din perioda comunistă, Petrică Tîlvăr.
Fostul contabil șef al Muzeului Vrancei, Ionel Marin, a înregistrat un denunț penal la DNA, susținând că în cadrul instituției s-au făcut mai multe abuzuri și ilegalități. Printre faptele enumerate de Marin se numără și una care-l aduce în lumina reflectoarelor pe Angel Tîlvăr. ”Am aflat de la una din angajatele de la Muzeul Vrancei că a fost pusă de directorul muzeului, Horia Dumitrescu, să-i tehnoredacteze lucrarea de doctorat lui Tîlvăr. Am adăugat asta pe lista faptelor pe care le-am reclamat. DNA – Serviciul Teritorial Galați a decis să disjungă dosarul și să-l trimită la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. De doi ani și jumătate stă dosarul la procurorii vrânceni și n-am informații că s-ar mișca lucrurile. Nu am fost chemat la audieri și nici n-am primit vreo adresă acasă. Nu știu de ce se tergiversează ancheta”, ne-a declarat Ionel Marin. Angajata la care face referire fostul contabil a fost audiată de procurorii DNA și a recunoscut atât ceea ce i-a spus lui Ionel Marin, cât și aspectul că e-mailurile pe care i le-a trimis acestuia, cu informații suplimentare importante, sunt reale. Pentru că nu avem acceptul persoanei în cauză în acest moment, nu-i vom publica identitatea.
FOTO: Tîlvăr (primul din stânga)
Ce lege s-ar fi încălcat
La DNA Galați, procurorul de caz a făcut cercetări în dosarul penal întocmit în anul 2017 și, ulterior, a dispus efectuarea de cercetări suplimentare de către Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Pasajul care-l vizează pe Tîlvăr este următorul: ”Se are în vedere redactarea de către personalul angajat al Muzeului Vrancei, cu resursele logistice ale muzeului, respectiv în timpul programului de lucru al personalului angajat, a lucrării de doctorat a senatorului Angel Tîlvăr. (…) În situația în care se constată că personalul angajat al Muzeului Vrancei a redactat o lucrare ce nu aparține instituției rezultă că s-au încălcat următoarele prevederi legale: articolul 18 alineatul 2 și alineatul 4, cu privire la utilizarea resurselor publice”. Conform Legii 477 / 2004 personalul contractual are obligația ”să folosească timpul de lucru, precum și bunurile aparținând autorității sau instituției publice, numai pentru desfășurarea activităților aferente funcției deținute”. Încălcarea acestei legi atrage răspunderea disciplinară sau materială a angajatului în temeiul articolului 247, respectiv articolul 253 din Legea 53 / 2003.
Dumitrescu respinge acuzațiile
Ionel Marin a formulat mai multe acuzații la adresa directorului Muzeului Vrancei, Horia Dumitrescu, însă dosarul a fost clasat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită, luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu, procurorul DNA susținând că nu este de competența DNA să continue cercetările în dosar. Drept urmare, cu privire la aspectele invocate de fostul contabil al Muzeului Vrancei, procurorul a decis disjungerea dosarului și trimiterea lui la Focșani.
”S-a hotărât disjungerea cauzei și declinarea competenței în vederea continuării cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, organ de urmărire penală competent material și teritorial în cauză, sub aspectul săvârșirii celorlalte pretinse activități infracționale denunțate: luare de mită, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, purtare abuzivă, abuz în serviciu, delapidare și gestiune frauduloasă”, se arată în referatul procurorului de caz de la Galați. Procuror care i-a audiat pe Ionel Marin, Horia Dumitrescu, Angel Tîlvăr și alți angajați de la Muzeul Vrancei.
Dumitrescu și Tîlvăr au respins acuzațiile, directorul de la muzeu susținând că alte dosare pe care le-a avut cu fostul contabil le-a câștigat în instanță. Horia Dumitrescu a precizat că, în ceea ce privește lucrarea de doctorat a parlamentarului PSD Angel Tîlvăr, l-a sprijinit pe acesta prin ”câteva informații tehnice privind modul de așezare a bibliografiei la sfârșitul lucrării”, neavând vreo contribuție efectivă la întocmirea lucrării. Dumitrescu mai spune că nu a corectat sau modificat lucrarea lui Tîlvăr.
Ce spune angajata Muzeului Vrancei
Funcționara de la muzeu a precizat anchetatorilor că în anul 2008 a urmat un curs pentru perfecționare pe calculator, motiv pentru care ”am fost solicitată de către directorul muzeului Dumitrescu Corneliu Horia pentru tehnoredactarea unei lucrări de doctorat a senatorului Angel Tîlvăr. Astfel, după lucrarea inițială pusă la dispoziție de către Angel Tîlvăr, împreună cu domnul director Horia Dumitrescu am corectat, modificat și finalizat pe parcursul a trei ani de zile lucrarea respectivă (n. r. – în urmă cu circa 10 ani 2010 – 2012). Nu-mi amintesc titlul lucrării însă redactarea a avut loc pe calculatorul instituției aflat în biroul domnului director. Rezumatul tezei de doctorat a fost întocmit în aceleași condiții ca și lucrarea, respectiv de către mine împreună cu directorul Horia Dumitrescu, tot pe calculatorul instituției. În urma redactării lucrării nu am obținut niciun beneficiu fiind o sarcină serviciu dispusă de către directorul Horia Dumitrescu”.
Cum se apără Tîlvăr
”Sprijinul pe care l-am cerut lui Horia Dumitrescu a constat în corectarea lucrării cu observații, dintre care unele le-am considerat utile, iar altele nu. În vederea redactării lucrării de doctorat am solicitat unui prieten să mă ajute în acest sens, pe baza ciornelor olografe. Nu știu în ce măsură a fost utilizată tehnica Muzeului Vrancei la conceperea lucrării”, afirmă social-democratul. Tîlvăr spune, așadar, că i-a cerut lui Dumitrescu ”corectarea lucrării cu observații”, iar directorul de la muzeu a susținut în fața procurilor că nu i-a… corectat lucrarea. Până la urmă, cine face lumină în caz?
De ce stă dosarul la Parchet?
DNA a trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea copii ale actelor relevante în ceea ce privește dosarul penal declinat, acest lucru petrecându-se în luna martie a anului 2018. De atunci și până acum procurorii responsabili de dosar nu au luat nicio decizie, în sensul clasării cauzei sau trimiterii în judecată. Cine are interesul să tergiverseze un dosar cu un nume important implicat în el și cine beneficiază, direct sau indirect, de întârzierea lucrărilor din dosarul penal aflat la parchet? Este ținut Tîlvăr în șah cu acest dosar din motive politice? Dacă da, de către cine? Este Marcel Ciolacu, liderul PSD, prins într-o capcană crezând că la Focșani se poate baza pe oameni care i-au promis reforme dar în realitate aceștia sunt sub un anumit control și nu pot mișca în front? Multe întrebări, puține răspunsuri. Așteptăm ca oamenii legii să-și facă datoria și să urgenteze dosarele pe care se așează praful din motive care pot fi doar bănuite în acest moment.