Știrile 60m.RO

Consiliul Concurenţei a sancţionat 31 de companii de pe piaţa comercializării lemnului cu 26,6 milioane euro

31 de companii care își desfășoară activitatea pe piața comercializării masei lemnoase din România au fost amendate de Consiliul Concurenței cu 129,6 milioane lei (aproximativ 26,6 milioane euro).

Sancțiunile au fost date după o investigație care a analizat mai multe licitații organizate de diverși administratori sau proprietari de fond forestier în perioada 2011 – 2016, în urma căreia s-a constatat că 45 dintre ele s-au derulat cu încălcarea regulilor de concurență prin realizarea unor înțelegeri și/sau practici concertate pentru împărțirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcție de interes, precum și/sau pentru împărțirea surselor de aprovizionare.

Astfel, companiile își coordonau comportamentul prin schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziție de masă lemnoasă, organizarea internă, precum și strategia comercială de participare la anumite licitații sau conduita de a licita/de a nu licita la anumite partizi/loturi de masă lemnoasă

În acest fel, companiile eliminau concurența dintre ele în cadrul licitațiilor pentru a adjudeca masa lemnoasă la cel mai mic preț posibil, de cele mai multe ori, în detrimentul statului care încasa mai puțini bani.

Cele mai mari amenzi au fost luate de Egger România, respectiv 22,6 milioane de lei, Forestar – 1,7 milioane de lei, Frasinul – 3 milioane de lei, HS Timber Productions – 51,7 milioane de lei, Kronospan România – 1,9 milioane de lei, Kronospan Sebeș – 1,3 milioane de lei, Kronospan Trading – 43,1 milioane de lei.

Sursa: Agerpres

Back to top button