Judecătoarea Adriana Stoicescu: Acolo unde a curs sânge, papagalii patetici au adus nisip

de Adriana Stoicescu, judecător

Declaraţie de dragoste

Iubesc Timişoara bunicilor mei.
Pe când Piaţa Unirii era chiar o piaţă, cu unguroaicele venite să vândă găini bune de zupă şi verdeţuri adevărate.
Când cumpărai “ţucăr candel” de la unul din magazinele evreieşti din Piaţa Libertăţii şi “şoroafe” de la neamţ.
Timişoara ungurilor şi nemţilor, a evreilor şi sârbilor şi românilor deopotrivă
Iubesc Timişoara părinţilor mei, cu Piaţa Libertăţii plină de verdeaţă, cu lacto barul din centru şi tramvaiul care mergea pe Corso.
Iubesc Timişoara plină de emoţie din decembrie 89, când simţeau cu toţii că scriu istorie şi că schimbă lumea.
Iubesc Timişoara cu patimă şi durere când văd ce a ajuns: o Cenuşăreasa.
Pusă la colţ de nişte neica nimeni, aterizaţi din neant într-un oraş ce e numai suflet, fără să îi înţeleagă bătăile inimii.
Timişoara mea a ajuns o epavă.
Plină de moloz şi mizerie, cu centrul pângărit.
Acolo unde a curs sânge, papagalii patetici au adus nisip.
Acolo unde s-a murit pentru libertate se joacă volei “pe plajă”.
Fără parcuri, fără copaci şi lalele.
Fără să fie iubită, doar folosită.
Asta e azi Timişoara.
Sigur, vor ieşi cu mâna pe inimă să asculte imnul şi să îşi declare iubirea veşnică, în timp ce se gândesc ce mai e de furat, ce mai e de distrus.
Vor spune cuvinte goale şi vor face băi de mulţime, cu rânjetul hâd înţepenit pe feţele ipocrite.
Vor minţi şi vor striga lozici bune de ameţit naivii.
Apoi, vor pleca fericiţi că au mai bifat o zi festivă, neînţelegând nimic din oraşul ăsta.
Rămânem noi, câţiva nostalgici şi conservatori, încremeniţi în amintirea Timişoarei din vechile fotografii alb negru.
Rămânem să te iubim cu disperare, dragă Timişoara.
Azi şi în fiecare zi.
Până când vom pleca cu toţii şi te vom iubi şi din stele.