Politică

Jaf asupra românilor: Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pe noile taxe și biruri

Guvernul Ciolacu își asumă răspunderea în Parlament pe proiectul de lege privind măsurile fiscale.

Cabinetul a decis ce amendamente admite, din cele depuse de parlamentari. Una dintre modificările acceptate a fost cea referitoare la cresterea procentului de taxare a băncilor pe cifra de afaceri, care a rămas la 2% față de 1% propus în forma inițială.

După asumare, senatorii și deputații pot depune moțiune de cenzură. 

AUR avertizează asupra efectelor distructive pe care le va avea Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru care executivul intenţionează să îşi angajeze răspunderea.

„Iluzia unei echilibrări bugetare bazate preponderent pe contribuţia companiilor mici şi mijlocii şi pe o taxare iraţională a consumului este ultima speranţă de care se agaţă un guvern iresponsabil şi neprofesionist. Întreaga filosofie a aşa-zilelor măsuri de asigurare a sustenabilităţii pe termen lung este doar o propagandă fără substanţă aruncată în ochii românilor, care ne va costa însă foarte scump odată pornit tăvălugul scumpirilor”, arată AUR.

Kelemen Hunor a susținut că „toate cerințele UDMR au fost acceptate”. UDMR nu va semna o moțiune de cenzură.

Marcel Ciolacu a negat  că s-ar fi discutat în Coaliție despre naționalizarea Pilonului 2 de pensii 

„Niciodată în Coaliție eu sau Nicolae Ciucă nu am vorbit despre un amendament la Pilonul 2 de pensii și cu asta am încheiat discuția”, a spus premierul.

„Dacă era un amendament oficial, care să producă efecte juridice, mă luam după el. (…) Cum să ne luăm după un document care nu e oficial?”, a spus ministrul Boloș referitor la modificarea ce prevedea  eliminarea obligativitații aderării la Pilonul 2.

Despre acest amendament liberalii au susținut că este al PSD. El  a creat marți scandal, parlamentarii PNL au protestat și i-au transmis secretarului general al PNL Lucian Bode că nu sunt de acord si ca „nu vor susține asa ceva”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button