Social

Istoricul Ioan Scurtu: Când era ministrul Învățământului Mihai Șora a vrut eliminarea Istoriei românilor

„În spatele intenţiei de a înlătura latina din şcoală văd revărsându-se, planturoasă şi distrugătoare, lenea intelectuală”, scria în 2020 pe Facebook, cu multă indignare, filosoful Mihai Şora. Se împlineau 30 de ani de cînd el însuși ceruse, ca ministru al Învățămîntului, scoaterea istoriei României din școli, alături de alte materii considerate comuniste, precum materialismul dialectic, socialismul științific etc.

Istoricul Ioan Scurtu, a relatat la Gîndul, în dialog cu Ion Cristoiu, cum a cerut Mihai Șora în ianuarie 1990 eliminarea studiului istoriei din învățămînt.

„Eu fiind la Ministerul Învățământului, mă ocupam de reflectarea istoriei României în manualele școlare din alte state. Istoria germanilor era istoria germanilor în lume. Am susținut ideea de a se preda cursuri de istoria comunismului. S-a predat în 1990 și m-au chemat la Minister într-o ședință. Când am ajuns, sala era plină. Mi-am luat un scaun și m-am așezat în spatele Ministrului Șora.

Mihai Șora a ținut un discurs împotriva comunismului. Șora a propus să se scoată istoria din materii, pentru că era comunistă, falsificată, era atmosfera aceea că tot ce era pînă la 22 decembrie 1989 era de aruncat la coș, inclusiv istoria. Eu am intervenit și am zis istoria nu. Că erau în stare să scoată și istoria. Istoria a rămas în continuare ca disciplină. Acum, istoria a cam dispărut, ce s-a propus în ianuarie 1990 se realizează acum”, a spus Ioan Scurtu. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button