Valabilitatea cardurilor de sănătate a fost prelungită cu 7 ani

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a prelungit valabilitatea cardurilor de sănătate emise până pe 31 decembrie 2014, cu 7 ani.
„Guvernul a aprobat o Hotărâre care prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează şi se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naţionale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014. Termenul de valabilitate al acestor carduri este de 7 ani de la data rescrierii certificatului. Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale de asigurări de sănătate ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri”, a transmis CNAS într-un comunicat vineri.
Adela Cojan, președintele CNAS a declarat că se vor face astfel economii de peste 30 de milioane de euro.
„Soluţia de prelungire a certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale va face economii substanţiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a spus Adela Cojan fiind citată de agerpres.ro.
Retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate ar costa 165,4 de milioane de lei, față de 550.000 de lei cât va costa prelungirea valabilității acestora.
„Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicaţiei furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat şi îl va înlocui fără nicio intervenţie a furnizorului”, a adăugat CNAS.
- Aproape 72% dintre români ar vota pentru unirea cu Republica Moldova, în cazul unui referendum

- Zeci de milioane de euro din subvențiile UE pentru agricultură ajung la mari ferme deținute de firme din Emiratele Arabe Unite

- ‘Tu îmi bagi cuțitul în spate și eu te îmbrățișez’: De ce crede Stelian Tănase că PNL va refuza guvernarea cu PSD

- Mesaj Ro-Alert – Posibile căderi de drone la Tulcea

- Elevii geniali ai României au făcut senzație la Olimpiada Balcanică de Matematică: Șase de medalii, din care una de aur și una de argint





