Politică

Tensiuni maxime pe moștenirea bugetară: PNL cere PSD să retragă comunicatul privind deficitul de 9,2% și acuză noua putere de fabricarea unor „alibiuri pentru eșec”

Un nou conflict izbucnește între PNL și PSD pe tema deficitului bugetar și a moștenirii lăsate de Guvernul Bolojan. Liberalii cer PSD să retragă comunicatul în care susține, pe baza datelor Eurostat, că fostul Executiv a lăsat un deficit de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026 și acuză noua guvernare că își construiește deja „alibiuri pentru eșec”. PSD susține, în schimb, că datele europene demonstrează „eșecul de proporții al austerității” promovate în timpul mandatului lui Ilie Bolojan.

Disputa pleacă de la interpretarea unor indicatori diferiți privind deficitul. PNL invocă precizările Ministerului Finanțelor și susține că deficitul bugetar la jumătatea anului a fost de 2% din PIB și că România se află în grafic pentru atingerea țintei anuale, în timp ce PSD citează datele Eurostat ajustate sezonier, potrivit cărora deficitul în trimestrul al doilea din 2026 a fost de 9,2% din PIB.

PNL cere PSD să-și retragă comunicatul

Partidul Național Liberal cere PSD să dezmintă public ceea ce numește o manipulare privind nivelul deficitului, să retragă comunicatul publicat pe pagina oficială a partidului și să prezinte corect datele.

Liberalii susțin că precizările transmise joi de Ministerul Finanțelor contrazic interpretarea PSD și clarifică semnificația indicatorilor publicați de Eurostat.

„Atragem atenția PSD că minciunile lansate în calitate de unic partid de guvernare pot avea efecte grave asupra credibilității României. Astfel de lucruri generează confuzie pe piețele financiare și în mediul de afaceri, care au primit până acum informații corecte că deficitul bugetar al României a scăzut semnificativ în ultimele 16 luni”, transmite PNL.

PNL: România este în grafic pentru ținta de deficit

Liberalii susțin că deficitul bugetar la jumătatea anului a fost de 2% din PIB și afirmă că ținta stabilită pentru întregul an poate fi respectată: „Reafirmăm că deficitul bugetar al României la jumătatea anului a fost de 2% din PIB, iar România se află în grafic pentru a-și îndeplini ținta de deficit bugetar pe acest an – dacă PSD nu o va deraia din nou.”

PNL invocă și estimările celor trei mari agenții internaționale de rating. Potrivit liberalilor, Moody’s estimează un deficit de 5,8% din PIB, Fitch de 5,9%, iar S&P de 6,25%, în raport cu ținta de 6,2% din PIB a Guvernului Bolojan.

„Aceste evaluări confirmă că eforturile de reducere a deficitului bugetar sunt recunoscute la nivel internațional. Notăm că acțiunea PSD de ieri a fost în mod vădit rău intenționată și cu un scop manipulator. PSD putea cere date ministrului Finanțelor dacă nu avea încredere în agențiile de rating care și-au prezentat constatările în ultima perioadă”, susțin liberalii.

PNL acuză PSD că își construiește „alibiuri pentru eșecul guvernării”

Atacul liberalilor devine și mai dur în privința intențiilor pe care le atribuie noii guvernări.

„Dacă PSD va refuza să retracteze minciunile promovate, concluzia va fi că noua guvernare pregătește aruncarea în aer a deficitului bugetar în lunile care urmează. Ceea ce se întâmplă acum e de fapt plantarea de probe false, e construirea de alibiuri pentru eșecul guvernării, pentru nerespectarea promisiunilor populiste ale PSD și nerespectarea țintei de deficit”, spune PNL.

PNL cere totodată PSD să pregătească rapid bugetul pentru anul viitor și avertizează că o întârziere ar putea avea consecințe pentru economie: „PSD trebuie să abandoneze manipulările și să treacă să guverneze, să își asume cu adevărat răspunderea și să pregătească cât mai repede bugetul României pentru anul viitor. Orice întârziere în adoptarea următorului bugetul va duce la consecințe negative atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru cetățenii țării.”

PSD: „Eurostat a aprins lumina pe deficitul lăsat de guvernarea Bolojan”

Reacția PNL vine după ce PSD a prezentat propria interpretare a datelor Eurostat și a susținut că deficitul înregistrat în trimestrul al doilea din 2026 ar demonstra eșecul politicilor fostului Guvern Bolojan.

„Eurostat a aprins lumina pe deficitul lăsat de guvernarea Bolojan! Datele publicate pe 21 octombrie arată că Guvernul Bolojan lasă în urmă un deficit de 9,2% din PIB (date ajustate sezonier), cel mai mare din Uniunea Europeană și semnificativ peste deficitul de 7,7% din PIB înregistrat de Guvernul Ciolacu, la finalul celui de-al doilea trimestru din 2025. Explozia deficitului la finalul guvernării Bolojan, de la 5,5% în primul trimestru din acest an, la 9,2% în trimestrul II, arată tentativa fostului premier de a ascunde datele dezastrului.

Raportarea Eurostat expune eșecul de proporții al austerității! Românii au fost chinuiți degeaba cu creșteri de taxe și impozite! După terapia de șoc, care a băgat țara în recesiune, a prăbușit consumul și a produs cea mai mare inflație din Europa, Ilie Bolojan a obținut un deficit mai mare decât cel pe care ar fi trebuit să îl reducă. România a devenit campioana europeană absolută la rezultate negative: cel mai mare deficit, cea mai mare inflație, cea mai mare scădere a consumului și cel mai mare declin în economie. Sunt cele mai proaste rezultate obținute de un prim-ministru al României!”

PSD: „Este nevoie să trecem de la statul-opresiv la statul-partener”

Social-democrații susțin că datele Eurostat justifică schimbarea politicii economice după plecarea Guvernului Bolojan.

„Datele europene arată că demersul PSD de a schimba direcția de guvernare este întemeiat. Este nevoie să trecem de la statul-opresiv care tăia și impunea măsuri de austeritate, la statul-partener care își plătește facturile la timp și susține economia productivă. Iar austeritatea trebuie înlocuită cu protecție pentru românii cu venituri mici și medii și cu măsuri de sprijin pentru industrie și micii antreprenori.”

PSD a prezentat următoarele date Eurostat, ajustate sezonier:

• „Deficitul bugetar, trimestrul II 2026: 9,2% din PIB în România, cel mai mare din UE. Media UE a fost de 3,5%, iar în zona euro de 3,3%.

• Evoluția deficitului: 7,7% din PIB în trimestrul II 2025, 5,5% în trimestrul I 2026 (cifră revizuită în creștere de la 3,6%) și 9,2% în trimestrul II 2026.

• PIB, trimestrul II 2026: scădere de 2% față de anul anterior, cea mai mare din UE. Economia UE a crescut cu 1,4%.

• Inflația armonizată, septembrie 2026: 6,5%, cea mai mare din UE. Media UE a fost de 3,8%.

• Vânzările cu amănuntul, iulie 2026: scădere de 5,7% față de anul anterior, cea mai mare din UE.”

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button