Summitul UE a fost amânat după intrarea în carantină a șefului Consiliului European

Charles Michel, președintele Consiliului European, a intrat în carantină după ce unul dintre membrii personalului său de securitate a fost testat pozitiv la noul coronavirus.
Ca urmare, summitul UE programat pentru 24-25 septembrie a fost amânat o săptămână, până pe 1-2 octombrie, a anunțat marți Barend Leyts, purtător de cuvânt al președintelui Consiliului European.
„Președintele este testat cu regularitate și a fost testat negativ ieri (luni – n.r.). Respectând regulile din Belgia, el a intrat în carantină de astăzi”, a menționat Barend Leyts.
Reuniunea liderilor UE de la Bruxelles ar urma să se axeze, printre alte subiecte, pe relațiile cu Turcia, care s-au deteriorat în ultimele luni din cauza unei dispute cu Grecia și Cipru privind activitățile de explorare a zăcămintelor de gaz din Mediterana de Est, și pe adoptarea de sancțiuni împotriva regimului lui Aleksandr Lukașenko din Belarus.
De asemenea, pe agendă sunt și subiecte legate de piața unică, politica industrială și transformarea digitală.
- Palmă de la Strasbourg pentru Lia Savonea și magistrați: CEDO stabilește că independența sistemului judiciar nu este o licență pentru autoreglementare financiară și votarea propriilor privilegii
O decizie fără precedent pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) depășește cu mult cadrul unei simple respingeri a pretențiilor salariale formulate de un grup de magistrați români. Instanța de la Strasbourg dinamitează însuși fundamentul pe care Justiția și-a clădit, timp de două decenii, o serie de beneficii financiare substanțiale. Pentru Lia Savonea, președinta … - Capcana fiscalității excesive: De ce nu mai poate susține creșterea taxelor reducerea deficitului bugetar
Strategia bazată exclusiv pe creșterea impozitelor pentru corectarea derapajelor bugetare a ajuns la un punct critic. Atât mediul privat, cât și populația resimt puternic povara unei fiscalități împinse la limită, în timp ce ritmul de creștere a economiei încetinește vizibil – fiind estimat la doar 0,7% pentru anul curent. Într-un asemenea climat, continuarea consolidării fiscale … - Ipocrizia politică de la Bruxelles: PNL a votat în Parlamentul European pentru impozitarea progresivă, în timp ce la București o respinge de două decenii
Europarlamentarul PSD Andi Cristea a scos la iveală, într-o postare pe Facebook, o contradicție în pozițiile PNL privind impozitarea progresivă. Potrivit acestuia, liberalii au votat marți, 21 octombrie, în Parlamentul European, pentru un amendament care cere „sisteme de impozitare progresive”, la doar 21 de zile după ce au prezentat în Parlamentul României un program de … - Turismul european, pus la zid de proteste: Două state asiatice emit avertismente de călătorie pentru zone fierbinți din Uniunea Europeană
Thailanda și Malaezia le recomandă cetățenilor să amâne călătoriile neesențiale în țările europene afectate de proteste. Franța se confruntă cu unele dintre cele mai violente manifestații de stradă din ultimii ani, pe fondul nemulțumirilor legate de costul vieții. Protestele s-au izbucnit și în alte state europene, cu ciocniri de amploare redusă în Italia și Belgia, … - Copia ieșeană a scandalului Nordis: Dezvoltatorul ansamblului Nueva, arestat preventiv după ce a vândut aceleași apartamente de mai multe ori
Ștefan Adrian Popescu Jr., dezvoltatorul proiectului imobiliar Nueva din Iași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii susțin că unele apartamente și spații erau promise spre vânzare de minimum două ori, cu încasarea unor avansuri consistente sau chiar a întregului preț, fără ca persoanele care plăteau să știe de existența celorlalte antecontracte. Dosarul …




