PoliticăȘtirile 60m.RO

Ipocrizia PNL: Orban deplânge lipsa de infrastructură a Moldovei

Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat duminică, 24 ianuarie, la Focșani, că a venit momentul ca liderii politici să „desăvârșească Unirea prin a da Moldovei ceea ce merită: o infrastructură de transport”. De 30 de ani de când s-au tot perindat liderii PSD și PNL la conducerea țării, oare ce i-a împiedicat să investească și în această regiune a țării?

Ludovic Orban a subliniat că a sosit momentul ca această situație să se schimbe astfel încât Moldova să se bucure de o dezvoltare spectaculoasă în următorii ani. În acest sens, liderul PNL și-a angajamentul ca în 6-7 ani să conecteze Moldova cu celelalte regiuni ale țării.

„Pentru noi este un angajament pe care-l vom duce la bun sfârşit pentru ca în următorii 6-7 ani să avem autostradă de la Siret, Suceava, Bacău, Focşani, Buzău până la Bucureşti, să avem autostradă care să lege Iaşiul de coridoarele de transport şi nu în ultimul rând, autostrada care să facă legătura între Bacău şi Braşov. Sunt obiective fundamentale de care va depinde dezvoltarea tuturor judeţelor Moldovei”, a încheiat liderul PNL.

Back to top button