Ion Cristoiu compară situația din Afganistan cu Revoluția din 1989: Oamenii nu au crezut în regimul de carton impus de Occident

Distribuie acest articol!

Ion Cristoiu susține că în Afganistan nu e vorba de victoria Talibanilor. E vorba de prăbuşirea în nici două săptămîni a unui regim mai ceva ca o alcătuire de carton. Din anumite puncte de vedere, ceea ce se petrece în Afganistan aminteşte de România lui decembrie 1989, spune Cristoiu.

Publicistul Ion Cristoiu compară recucerirea Afganistanului de către talibani şi prăbuşirea regimului pro-occidental de la Kabul cu răsturnarea lui Ceauşescu în 1989, afirmând că această victorie fulger este efectul corupţiei şi a inexistenţei unei reale credinţe în valorile democraţiei impuse de occidentali.

„Evenimentul numărul unu al zilei, al săptămînii, al deceniului, şi chiar ultimilor 30 de ani, îl reprezintă prăbuşirea în doar 10 zile, sub înaintarea Talibanilor înarmaţi cu puşcoace şi călătorind în camionete, a unui regim în care timp de 20 de ani SUA, NATO, ţările occidentale, inclusiv România au investit bani, energie şi sînge.

Presa lumii, cu excepţia celei din România, preocupată de papionul lui Klaus Iohannis şi de dosarul unei nulităţi precum Florin Cîţu (cum dracu să consumi vorbe, curent electric, hîrtie şi internet pentru a discuta despre ce-a făcut în trecut un personaj care n-a făcut nimic în prezent ca să merite onoarea de a discuta despre întîmplările sale de acum 20 de ani?), îşi pun această întrebare:

Cum de o armată despre care Joe Biden spunea într-un interviu din iulie 2021 că are peste 300.000 de personal bine echipat, la fel de bună ca orice altă armată din lume – şi forţe aeriene militare, peste 100 de avioane – a fost spulberată în doar 10 zile de 75.000 de talibani înarmaţi cu puşcoace?

Pentru că în Afganistan nu e vorba de victoria Talibanilor. E vorba de prăbuşirea în nici două săptămîni a unui regim mai ceva ca o alcătuire de carton. Din anumite puncte de vedere, ceea ce se petrece în Afganistan aminteşte de România lui decembrie 1989. În decembrie 1989, lumea întreagă a descoperit stupefiată că regimul Ceauşescu, văzut ca atotputernic, sprijinit pe Armată, Securitate, Partid, s-a prăbuşit în cîteva zile ca o alcătuire de carton instabilă, care cade la simpla împingere cu degetul. Cercetări ulterioare au dovedit că în decembrie 1989 n-a fost vorba nici de victoria străzii, nici de succesul Serviciilor Străine, nici de instalarea echipei Iliescu. A fost vorba pur şi simplu de prăbuşirea unui regim. Simpla privire lucidă aruncată asupra regimului Ceauşescu ne face să ne întrebăm cum de nu s-a prăbuşit mai devreme, atît de şubred era. Şubrezenia sa era ascunsă de propaganda oficială, de faţada regimului. Occidentalii – culmea! – au crezut în falsurile acestei propagande, au fost înşelaţi de faţadă. De aceea au rămas stupefiaţi cînd au văzut că ditamai Conducătorul fuge cu elicopterul, iar foştii săi colaboratori se grăbesc să meargă la TVR pentru a-şi declara anticeauşismul.

Un mare ziarist american, comentînd amar prăbuşirea regimului pro american din Afganistan s-a întrebat, retoric, desigur, cum de n-au observat ziariştii occidentali, şubrezenia regimului, deşi au fost de multe ori în Afganistan? Americanii, Occidentalii, ba chiar şi românii au avut informaţii neoficiale despre realităţile din Afganistan. Cum de n-au fost atenţionaţi că occidentalizarea Afganistanului era o Potemkiniadă?

Trupele noastre au fost în Afganistan timp de 19 ani. Din cînd în cînd, nouă celor din ţară, ni se prezentau filmuleţe în care militarii noştri mergeau în satele din jurul Kandaharului, şedeau de vorbă cu bătrînii bărboşi ai comunităţii, împărţeau bomboane copiilor, mîngîiau în stil european caprele, construiau şcoli, spitale, podeţe. N-am nici o îndoială că filmele respective nu erau falsuri. Da, ele consemnau ceea ce se vedea. Numai că tot ceea ce se vedea era doar faţada. Nici militarii noştri, nici reporterii nu ştiau şi nici n-aveau să ştie că după plecarea militarilor noştri, conduşi cu zîmbete, toţi cei care lăsaseră impresia că au fost cuceriţi de democraţia adusă de noi, se întorceau la talibanii cărora le rămîneau credincioşi. Şi că în timp ce-şi duceau a respect mîna la inimă în faţa militarilor români se întrebau în sinea lor şi pe drept cuvînt:

Ce dracu caută oamenii ăştia la mii de kilometri de casă?

N-au treabă la ei acolo?

Dacă noi ne-am duce în România călare pe tancuri şi le-am cere să adopte Şaria, nu s-ar întreba de ce nu stăm noi acasă şi batem mii de kilometri ca să le impunem valorile noastre cînd ei valorile lor?

Cu zîmbetele de faţadă cu Vai ce frumoasă e orînduirea occidentală! s-au confruntat şi americanii şi francezii şi nemţii. Nimeni nu se întreaba dacă această cohortă de zîmbete şi plecăciuni nu ascundea zicerea în gînd:

Abia aşteptăm să vă căraţi de aici?

Americanii, NATO le-au dat ofiţerilor afgani arme sofisticate ca să apere regimul pro occidental. Ofiţerii, ca şi liderii politici, le-au luat cu mii de mulţumiri pentru ajutorul dat construirii unei noi societăţi în Afganistan şi le-au vîndut talibanilor, iar cu banii astfel obţinuţi şi-au făcut palate.

Esenţa dezastrului din Afganistan nu stă în plecarea americanilor. Judecînd după rapiditatea cu care regimul pro-american s-a prăbuşit la simpla împingere cu degetul, americanii puteau sta încă un secol în Afganistan. După un secol, talibanii ar fi cucerit ţara tot în 10 zile.

De ce s-a prăbuşit un regim în care s-au vîrît atîţia bani? Pentru că s-au vîrît bani, bani mulţi.

Americanii, occidentalii s-au înşelat crezînd că, la fel ca în Vest, cu bani poţi cumpăra totul. Ei bine, cu bani, chiar cu mulţi bani n-au putut da oficialilor afgani, Armatei afgane, Poliţiei afgane aceea credinţă în democraţie, în Occidentalizare încît, talibanii să întîmpine peste tot rezistenţă. Nu numai militară, dar şi civilă.

Sînt analişti şi politicieni (străini, desigur, pentru ai noştri căderea regimului în Afganistan în doar 10 zile, unul dintre cele mai mari evenimente geopolitice din ultimii ani, nu există) care susţin că afganii care au fost de partea americanilor n-au opus rezistenţă, deoarece s-au temut de ce le-ar putea face talibanii. Da, dar talibanii de ce nu s-au temut de americani timp de 20 de ani? Talibanii cum de au opus rezistenţă, deşi au fost bombardaţi, aruncaţi în aer, torturaţi de trupele străine? Să admitem că civilii n-au avut cu ce să lupte împotriva talibanilor, deşi la o adică de puşcoace puteau să facă şi ei rost şi să apere cu arma-n mîini localităţile. Dar cei peste 300 000 de militari afgani, echipaţi la cel mai înalt standard, ce ce n-au opus rezistenţă? S-a spus prosteşte că americanii trebuia să mai rămînă încă un timp pentru a încheia antrenamentul armatei afgane. Păi de cît antrenament are nevoie o armată ca să opună rezistenţă unor inşi înarmaţi cu puşcoace? Şi dacă e vorba de antrenament, talibanii de ce n-au avut nevoie de ani întregi de antrenament din partea unor forţe străine?

A fost de ajuns ca străinii să plece pentru ca regimul, care rezista doar datorită tancurilor şi avioanelor NATO, asemenea tuturor regimurilor care se sprijină doar pe baionete, să se prăbuşească.

În decembrie 1989, România avea 4 milioane de comunişti. Teoretic 4 milioane de oameni devotaţi regimului. Şi cu toate acestea nici măcar un membru de partid n-a sărit să apere regimul. Ca şi afganii prooccidentali nici un purtător de carnet de partid nu credea în comunism. De se bătuseră ca să-l obţină? Pentru că le aducea avantaje materiale. Afganii prooccidentali n-au opus rezistenţă, pentru că asumarea valorilor occidentale le-a adus avantaje materiale. Ca să se lupte cu talibanii aveau nevoie de o credinţă în valorile occidentale la fel de tare ca şi credinţa talibanilor în valorile fundamentalismului islamic. Şi n-au avut-o. De aceea talibanii au cucerit ţara în doar 10 zile.”


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: