Iohannis, mesaj la comemorarea Progromului de la Iași: Astăzi să nu trecem fără să observăm actele de discriminare și rasism

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj cu ocazia comemorării Progromului de la Iași. Președintele a amintit de „unul dintre cele mai teribile pogromuri din al Doilea Război Mondial”, când 13.000 de evrei români au murit între 28 și 30 iunie 1941. De asemenea, Klaus Iohannis avertizează că astăzi ura este mascată de tactici populiste și că se ascunde în comentarii pe rețelele sociale sau pe platformele virtuale.
„În urmă cu 79 de ani, un eveniment sângeros a marcat profund trecutul nostru și va continua să ne umbrească istoria și să ne țină în alertă conștiințele. Unul dintre cele mai teribile pogromuri din al Doilea Război Mondial s-a petrecut la Iași, unde acte de o cruzime greu de imaginat au adus comunității locale o tristă faimă de abdicare de la valorile fundamentale ale umanității. Evreii au fost vânați, maltratați și asasinați, inclusiv în curtea chesturii locale, aceste acțiuni extrem de violente prefațând îmbarcarea evreilor în trenuri de marfă, sub consemnul că vor fi deportați. Mii de suflete au fost ucise, în căldura toropitoare a verii, prin sufocare și deshidratare în „trenurile morții”, dintre care mulți copii și bătrâni. Până la 13.000 de evrei români au pierit în timpul acestei crime colective, premeditarea genocidului fiind astăzi dovedită de numeroase surse și probe”, transmis președintele.
Klaus Iohannis trage un semnal de alarmă și susține că în 1941 instituțiile care ar fi trebuit să apere populația nu au făcut-o.
„Efortul de a înțelege trecutul este întotdeauna și un avertisment. În 1941, crima a fost ridicată la rangul de virtute când statul a fost deturnat de la cea mai importantă misiune a sa – apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Instituțiile care ar fi trebuit să apere populația evreiască împotriva unui act deliberat de asasinat nu doar că nu au făcut-o, ci au acționat tocmai pentru lichidarea propriilor cetățeni. Oricâte cărți se vor scrie, oricâte producții cinematografice se vor realiza și oricât de mult se va vorbi despre Pogromul din Iași, niciodată nu va fi de-ajuns pentru a înțelege cum a fost posibil un asemenea masacru în mijlocul Iașului și de ce nu i-a apărat nimeni pe evreii români”, spune Iohannis.
Președintele atrage atenția că la 79 de ani de la acel masacru, ura „nu se mai măsoară în numărul victimelor întinse pe caldarâm sau sufocate în trenuri ale morții”, ci este mascată de „tactici populiste insidioase, prin care antisemitismul, xenofobia și intoleranța ajung să fie ignorate de către noi pentru că, nu-i așa, nu se văd atât de strident” și ura „se poate ascunde în comentarii sordide pe rețele de socializare”.
„Să nu facem eroarea de a trece prea grăbiți, fără să mai observăm actele de discriminare și extremism și să considerăm că ele rămân doar la periferia societății. Să nu devenim, fără să ne dăm seama, martori tăcuți la relativizarea Holocaustului, la ambiguizarea scopului genocidar, la exonerarea de răspundere a autorităților române de atunci, la eroizarea criminalilor”, avertizează președintele.
Klaus Iohannis vorbește și despre nevoia de a avea o educație incluzivă de calitate pentru a evita manipularea și ignoranța.
„Înțelegerea acestor fenomene este șansa noastră de a nu repeta erorile „trecutului negru”. Reiterez, așadar, cu acest prilej, angajamentul ferm al statului român pentru combaterea antisemitismului, urii și rasismului, precum și pentru descurajarea oricăror încercări de negare și falsificare a istoriei Holocaustului, prin reabilitarea celor care se fac vinovați de crime de război și genocid.
Sprijinindu-ne pe lecția istoriei, Viitorul depinde de fiecare dintre noi! Pentru ca un mâine să existe, suntem datori să apărăm și să promovăm valorile democratice, să continuăm pe drumul european al păcii și prosperității împreună, pe fundamentul pe care îl punem noi astăzi.”, își încheie președintele masajul transmis cu ocazia comemorării Progromului de la Iași.
Sursa: www.digi24.ro
- Manevră financiară la Palatul Victoria: Mâna dreaptă a lui Ilie Bolojan, Mihai Jurca, a atribuit un contract de milioane de lei pentru mașini guvernamentale unei firme cu un singur angajat
Cancelaria Prim-Min-Ministrului, condusă de Mihai Jurca, a încheiat un acord-cadru în valoare de peste 2,1 milioane de lei, fără TVA, pentru închirierea de autovehicule în regim de leasing operațional. Contractul, cu o durată de 36 de luni, a fost atribuit unei asocieri formate din două firme din județul Suceava, administrate de aceeași persoană, Păstorel Iulian … - Călin Georgescu, adus în cătușe în fața instanței: „Sunt nevinovat. Doresc procedura normală” / Elena Sechila, chemată ca martor
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost scos marţi din Arestul Central şi dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară. Aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, Călin Georgescu a fost dus în sala de judecată având cătuşe la mâini şi … - Premierul Luca Niculescu a ieșit la rampă cu un mesaj clar pentru antreprenorii români: „Trebuie ca economia să crească, nu vedem alternativă!”
Premierul Luca Niculescu a transmis marți, în cadrul evenimentului dedicat lansării Barometrului Antreprenorilor care construiesc în România, că Guvernul acordă o importanță deosebită colaborării cu mediul de afaceri și susținerii economiei. Șeful Executivului a subliniat că dezvoltarea economică este esențială și că nu există o altă alternativă, arătându-se interesat să cunoască atât prioritățile antreprenorilor, cât … - CNN: Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume pe fondul atacurilor cu drone ale Rusiei
Dronele rusești au lovit cel puțin 12 nave comerciale în Marea Neagră în ultimele săptămâni, provocând moartea unui număr mai mare de marinari decât cei care și-au pierdut viața în timpul războiului din Iran, relatează CNN. Obiectivul Rusiei este de a bloca comerțul prin porturile ucrainene, prin care este exportată aproape întreaga producție de cereale … - Salvat din mâinile hoților: Coiful de la Coțofenești revine în fața publicului în ianuarie 2027, după o restaurare în premieră
La aproape doi ani de la jaful spectaculos care a zguduit lumea culturală europeană, Coiful princiar getic de la Coțofenești este pregătit să reintre în circuitul expozițional. Artefactul inestimabil, recuperat într-o stare avansată de degradare după ce a fost furat dintr-un muzeu din Olanda, va fi expus la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) …




