Economie

INS: Producţia industrială a scăzut cu 4,8% ca serie brută în primele şase luni, faţă de perioada similară a anului trecut

Producţia industrială a scăzut cu 4,8% ca serie brută, în primele şase luni, şi cu 5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”În perioada 1.I – 30.VI.2023, comparativ cu perioada 1.I – 30.VI.2022, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 4,8%, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,2%) şi industriei prelucrătoare (-4,2%). Industria extractivă a crescut cu 2,9%”, arată datele INS.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele şase luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2022, a fost mai mică cu 5%, din cauza scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,1%) şi industria prelucrătoare (-4,2%).

Industria extractivă a crescut cu 2,9%.

În luna iunie 2023, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna precedentă cu 5,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-6,6%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,1%) şi

industria extractivă (-0,7%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 2,1% faţă de luna precedentă, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-3,6%) şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,9%).

Industria extractivă a crescut cu 1,6%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 5,9%, din cauza scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-9,4%) şi industria prelucrătoare (-6%). Industria extractivă a crescut cu 6,3%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 5,5%, ca efect al scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-10,1%) şi industriei prelucrătoare (-5,1%).

 Industria extractivă a crescut cu 6%.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button