Inițiativa AUR privind interzicerea vânzării activelor statului timp de cinci ani a fost depusă la Senat
Deputatul AUR Florin Pușcașu a afirmat că a proiectul de lege care prevede interzicerea vânzării activelor statului timp de cinci ani precum și suspendarea operațiunilor aflate în curs de realizare, a fost depus la Senat.
Pușcașu a explicat, pentru Monitorul de Suceava, că primul articol al proiectului de lege prevedere interzicerea, pentru o perioadă de cinci ani, înstrăinării activelor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută.
În expunerea de motive, inițiatorii legii afirmă că după anul 1989 au fost privatizate 7.726 de companii, iar rata de succes este mai mică de 25%, efectul social al acestui fenomen fiind pierderea a două milioane de locuri de muncă.
El a adăugat că Alianța pentru Unirea Românilor solicită declanșarea unui referendum național prin care cetățenii să fie întrebați dacă doresc înstrăinarea activelor ori privatizarea Hidroelectrica, CEC Bank, Tarom, Poşta Română, CFR Marfă, Portul Constanța, Romgaz, CFR Călători, Transgaz, Nuclearelectrica, Compania Națională Aeroportul etc. Deputatul AUR a mai spus că în România este nevoie de elaborarea unei Strategii Naționale de menținere a portofoliului statului la companiile strategice și de maximizare a participațiilor statului la o serie de companii care trebuie declarate „companii de siguranță națională”.