Economie

Importurile de energie electrică ale României au crescut în primele opt luni din acest an cu 60%

Guvernările PSD și PNL au închis capacitățile de producție și nu au pus nimic în loc. Așa am ajuns să importăm masiv energie de la străini deși până mai ieri eram țară exportatoare de energie. Importurile de energie electrică ale României au crescut în primele opt luni din acest an cu 60% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică. Aceasta reprezintă un semnal de alarmă că este nevoie de creșterea securității energetice, spune Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

„O creștere atât de mare a ponderii importurilor de energie electrică nu s-a mai întâlnit în istoria României.

Această situație se datorează politicilor investiționale din sectorul energetic din ultimii ani și este un important semnal de alarmă care trebuie să fie urmat de măsuri de creștere a securității energetice a României, parte realizate prin deschiderile la finanțare realizate în ultimul an”, a arătat el, într-un comunicat al asociației.

În același timp, consumul final de energie electrică a crescut cu 1,4%.

Consumul industriei a crescut cu 1,1%, cel al populaţiei – cu 2,9%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,4%.

Aceasta creștere a consumului de energie a fost însoțită și de o scădere a producției de energie electrică din producția internă pe fondul scăderii în mai multe sectoare:

  • producția de energie hidro, ca urmare a precipitațiilor scăzute și a perioadelor de secetă prelungită, dar și a necesității menținerii in rezervă a unor capacități urmare a volatilității producției de energie din surse regenerabile
  • producția de energie nucleară: pe fondul unor opriri ale funcționării grupurilor de la Cernavodă
  • producția de energie eoliană.

Toate acestea au determinat o creștere a producției în termocentrale, cu 1,1%.

În același timp, o creștere considerabilă s-a înregistrat și în cazul energiei generate de panourile fotovoltaice.

Conform metodologiei INS publicată la momentul realizării raportului, producția de energie din centralele solare fotovoltaice cuprinde și prosumatorii, se mai arată în analiza asociației.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button