Politică

Grecia pregătește tăieri de salarii și sancțiuni pentru profesorii care refuză vaccinarea și testarea

Profesorii și educatorii din Grecia care reguză să se vaccineze sau să facă teste regulate anti-Covid înainte de a se întoarce la școală vor avea salariile diminuate și vor suferi sancțiuni disciplinare, potrivit unui proiect legislativ discutat de guvern, transmite publicația ekathimerini.

În plus, cadrele didactice vizate vor primi și sancțiuni administrative.

Ministerul Educației din Grecia e responsabil pentru elaborarea actului legislativ al cărui scop e reducerea riscurilor de infectare cu covid a copiilor odată cu terminarea vacanței de vară.

Sancțiunile administrative pot duce la suspendarea contractelor, fără plată, până când cadrele didactice vizate se vaccinează.

De asemenea, profesorii și educatorii care refuză vaccinarea sau testarea vor pierde punctele necesare pentru avansarea în carieră.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button