Gorghiu îi promite lui Ciolacu că va ajunge premier
PNL va respectă protocolul de constituire a actualei coaliții de guvernare care prevede că în luna mai a anului viitor se vor schimbă premierul și câteva portofolii ministeriale, a declarat, luni, președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu. Marcel Ciolacu a anunțat deja că el ar trebui să fie prim-ministru având în vedere că este șeful PSD.
Duminică, liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, a afirmat că s-ar putea să nu se facă rocadă premierului în 2023, iar PSD ar putea să accepte că Nicolae Ciucă să rămână premier.
„E o declarație care aparține unuia dintre colegi, însă trebuie să știți că PNL este un partid foarte serios și când ne-am asumat această coaliție am făcut-o știind care este parcursul la care ne-am angajat. De altfel, există și o formă juridică pe care protocolul a prevăzut-o și anume că, la finalul lunii mai, anul viitor, se va întâmplă această schimbare de premier și câteva portofolii, de asemenea, vor fi schimbate între PNL și PSD. PNL e un partid serios și respectă absolut orice angajament, mai ales că vorbim de un angajament care a dat stabilitate României într-un moment de criză, într-un moment foarte complicat. Nu vreau să comentez declarația niciunui coleg, această este poziția oficială a PNL – vom respectă protocolul, vom respectă angajamentele pe care această coaliție și le-a luat, suntem o parte relevanță, avem acum premier în persoană domnului Nicolae Ciucă și nu se pune problema să ne jucăm de-a respectatul sau nu a unui protocol”, a precizat Gorghiu, la Palatul Parlamentului, citată de Agerpres.
Întrebată dacă nemulțumirile pe care acest tip de declarații le provoacă ar putea fi folosite ulterior că punct de plecare pentru ruperea coaliției, Alina Gorghiu a susținut că „reacțiile la cald nu sunt sănătoase”, iar PSD nu ar trebui să își consume energia la absolut orice declarație a unui coleg din PNL.
„Eu am învățat un singur lucru din această coaliție – reacțiile la cald nu sunt sănătoase și aș vrea să cred că PSD nu își consumă energia să reacționeze la absolut orice declarație a unui coleg din PNL pe o tema atât de serioasă. Ce se discuta în coaliție este litera de lege, ce poziție are președintele partidului e la fel, direcția publică oficială a PNL.
Tensiunile sunt inerente, în România noi nu avem cultură coalițiilor, ne descurcăm din mers și învățăm să funcționăm din mers, însă obiectivul foarte clar este acela de a asigura stabilitate într-o perioada foarte complicată. Știu că a obosit lumea să audă că e război la granița, dar asta e realitatea, că am obosit să auzim că va fi o iarnă dificilă, dar asta e realitatea, că suntem crize peste crize, pe care Guvernul le-a gestionat până acum foarte bine. Că atare, noi, coaliția, PNL în principal, ne concentrăm pe ce avem de făcut și de comentat o să încercăm că comentăm mai puțin lucrurile care ne despart sau care ar putea crea artificii”, a evidențiat Gorghiu.