Orban, despre decizia Parlamentului de a stabili data alegerilor parlamentare: Se află într-un evident conflict de interese. Analizăm temeiuri de atacare la CCR

Premierul Ludovic Orban crede că decizia Parlamentului de a stabili data alegerilor parlamentare reprezintă un conflict de interese deoarece cei care au aprobat acel proiect de lege s-ar afla într-un conflict de interese şi că ar avea interesul să îşi prelungească cât mai mult mandatul. El a precizat că specialiştii analizează temeiuri de atacare la Curtea Constituţională a proiectului respectiv.
„Nu îmi aduc aminte ca în 30 de ani Parlamentul să stabilească data alegerilor. Parlamentarii sunt cei care sunt parlamentari în funcţie.Interesul lor e să rămână cât mai mult în funcţie. Cum să laşi parlamentarii care au interes să îşi prelungească mandatul cât mai mult să stabilească data alegerilor?”, a declarat Ludovic Orban, marţi, într-o conferinţă de presă. El crede că parlamentarii se află într-un conflict de interese.
„Această decizie a Parlamentului este rezultatul deciziei Curţii Constituţionale, care a zis că pot să stabilească data alegerilor şi Parlamentul şi Guvernul. Pronunţarea a fost legată de alegerile locale, acum pe alegerile parlamentare este totuşi o situaţie un pic diferită pentru că dacă Parlamentul hotărăşte data alegerilor, Parlamentul e format din parlamentari care sunt în mandat, au interesul să îşi prelungească mandatul şi să prelungească cât mai mult mandatul lor. Se află într-un evident conflict de interese”, a mai spus Orban.
El a precizat că specialiştii vor face o analiză pentru a găsi temeiuri de atacare la CCR a proiectului respectiv.
„Analizăm să vedem pentru că văzută motivaţia Curţii Constituţionale pe decizia care permite şi Parlamentului să stabilească data alegerilor pentru locale, să vedem dacă poate fi aplicată şi la parlamentare. Analizăm cu constituţionaliştii noştri temeiuri de atacare la Curte”, a explicat premierul.
Camera Deputaţilor a adoptat luni, ca for decizional, proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Legislativ şi nu de către Guvern. Propunerea adoptată de către deputaţi merge la promulgare.
Sursa: News.ro
- Ramona Veleanu – „Mercedesul” sindical, abonat permanent al sinecurilor de stat
De peste 30 de ani, s-a creat în România o nouă castă a șmecherilor sindicali, care fac balet între angajați, angajatori și stat, devenind astfel nababi bugetari, mufați permanent la sinecuri publice. Un exemplu elocvent de bugetar sindical de lux este Ramona Mercedes Veleanu, vicepreședinte al Blocului Național Sindical (BNS), care, din 1990, s-a așezat … - Primar PNL din Dâmbovița, acuzat că a transformat primăria într-o afacere de familie. Combustibil furat, șantaj politic și intervenții ilegale
Un nou dosar cu acuzații grave zguduie administrația locală din România. Primarul PNL, Robert Dumitru, de la Mătăsaru, Dâmbovița, este vizat de o anchetă complexă. Este acuzat că făcea trafic cu motorina plătită din banii… primăriei. Suspectând că este filat, ceea ce se și întâmpla, a pus ca mașina polițiștilor de la Direcția de Operațiuni … - De ce România trebuie să desființeze cel puțin 2.000 de primării
România are o problemă structurală gravă, ignorată sistematic de clasa politică: 63% dintre unitățile administrativ-teritoriale nu generează suficiente venituri proprii nici măcar pentru a-și achita fondul de salarii. Nu cheltuielile totale de funcționare — doar salariile. Este o realitate care ar trebui să șocheze orice contribuabil și să forțeze o reformă administrativă radicală, mult timp … - Blestemul familiei Hagi asupra naționalei României: consolidarea unui sistem opac ce a sufocat fotbalul românesc timp de decenii
Fotbalul românesc pare condamnat să se învârtă în același cerc vicios. După ani de controverse, afaceri dubioase și favoruri reciproce între grupuri de interese, Federația Română de Fotbal pregătește, se pare, un nou act al aceleiași piese: instalarea lui Gheorghe Hagi ca selecționer al echipei naționale. O decizie care, dacă se va concretiza, nu va … - Călin Georgescu a scăpat definitiv de controlul judiciar
Fostul candidat pro-legionar Călin Georgescu a scăpat vineri definitiv de măsura controlului judiciar în dosarul în care e acuzat de Parchetul General că a făcut propagandă legionară, potrivit minutei de ședință. Ora estimata: 09:00Complet: CCF9Tip solutie: Desfiinţează hotărâreaSolutia pe scurt: În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) rap. la art. 206 Cod …




