Politică

George Simion: „Klaus Iohannis să facă un pas în spate, nu vrem demonstrații, ci alegeri libere”

Însoțit de câțiva colegi de partid, George Simion a participat, duminică, la o acțiune restrânsă în fața unei secții de votare din Capitală, îndemnând calm la ieșire în stradă și spunând că speră să aibă noi alegeri prezidențiale cât mai curând.

„Nu ne dorim haos. Este important să fie liniște. Am venit să ținem un moment de reculegere. Am văzut unele știri că am vrea să votăm. Nu am venit să votăm. Suntem conștienți în ce punct ne-a adus CCR și felul în care nu au funcționat instituțiile statului român. România trebuie să fie o țară democratică, o țară care să aparțină lumii libere, Uniunii Europene și NATO”, a zis Simion, care a amintit că a făcut apel la calm în toată această perioadă.

„8 decembrie, e Ziua Constituției, este o zi cu semnificație pentru români. Sper din suflet, ca să nu ajungem într-un stat autoritar, cer lui Klaus Iohannis să facă un pas în spate, să se retragă, să respecte Constituția, să nu se cramponeze de funcții”, a mai spus liderul AUR, aflat în fața Colegiului Național Mihai Viteazu din București. El le-a mulțumit românilor care „știu să fie demni și să se ferească de regimul lui Klaus Iohannis”.

George Simion spune că ieșirea de astăzi nu este o demonstrație, ci un demers pentru alegeri libere.

Liderul AUR a amintit că a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o contestaţie în anulare la decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Întrebat de jurnaliști dacă îl mai susține pe Călin Georgescu, Simion spune că respectă alegerea cetățenilor și îl va susține în continuare. Referitor la acuzațiile aduse candidatului la prezidențiale, șeful AUR spune că așteaptă dovezile. De asemenea, el a spus că va lupta pentru ca drepturile POT să fie respectate în Parlament.

Simion a fost întrebat ce părere are despre o posibilă candidatură a lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. „Ce părere pot să am despre Nicuşor Dan în momentul în care el minte bucureştenii că-l interesează soarta lor şi vrea să-i trădeze, vrea să-i umilească, nu a făcut nimic patru ani pentru soarta lor, le-a mai cerut  dată votul şi acum, ca un trădător, împreună cu Klaus Iohannis, vrea să ocupe funcţia de preşedinte”, a spus el.

„Astăzi, românii trebuiau să își aleagă președintele. Sistemul a decis că nu au voie. Pentru a comemora democrația, ne-am strâns în fața secțiilor de vot din toată Țara și diaspora. Vrem alegeri libere!”, a transmis, azi, liderul AUR, pe pagina sa de Facebook.

George Simion anunțase, sâmbătă seară, pe Facebook: ”Noi mâine(duminică) la 13:00 mergem pașnic cu aceste hârtii la secțiile de vot. PAȘNIC! Mai devreme sau mai târziu ajungem la alegeri libere!”. De asemenea, el a precizat că va merge, alături de membri şi simpatizanţi AUR la toate secţiile de vot, cu „o lumânare și pancarte”.

Cu o zi înainte, imediat după decizia CCR, șeful AUR transmitea: „Nu ieșim în stradă, nu ne lăsăm provocați, acest sistem trebuie să cadă democratic!”.

Simion a criticat decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale, pe care a numit- o „lovitură de stat”. El anunțat sâmbătă seară că a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o contestaţie în anulare la decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button