Generalul infractor Cătălin Zisu, plasat sub control judiciar pe o cauțiune de un milion de lei
Șeful Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, a fost plasat, vineri noapte, de procurorii anticorupție sub control judiciar pe cauțiune în valoare de un milion de lei, a informat Direcția Națională Anticorupție.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă Agerpres, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 14 februarie, față de inculpații:
*** general locotenent Cătălin Ștefăniță Zisu, comandant al U.M. 02574 București – Comandamentul Logistic Întrunit și ordonator secundar de credite din cadrul MApN, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;
*** colonel în rezervă Lucian Amorăriței, la data faptelor președinte al comisiei de recepție și angajat/reprezentant al autorității contractante U.M. 02574 – Comandamentul Logistic Întrunit, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;
*** O.I., administrator al S.C. Garden Center Grup S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, uz de fals în formă continuată, participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Procurorii militari arată că, în perioada noiembrie 2022 – decembrie 2023, inculpatul gl. lt. Cătălin-Ștefăniță Zisu, în calitate de comandant al U.M. 02574 București – Comandamentul Logistic Întrunit, beneficiind de ajutorul inculpatului col. (r) Lucian Amorăriței, ar fi atestat în mod necorespunzător realitatea executării lucrărilor pentru obiectivul de investiție publică \”Extindere cimitir militar în cazarma 3430 București\”, în condițiile în care doar o parte dintre acestea ar fi fost realizate în realitate, cauzându-se, astfel, un prejudiciu unității militare în cuantum de 11.959.654 de lei. În luna martie 2022, în urma organizării unei licitații, între Unitatea Militară 02574 București – Comandamentul Logistic Întrunit, în calitate de beneficiar, reprezentată legal de comandantul unității, inculpatul gl. lt. Cătălin-Ștefăniță Zisu și SC Garden Center Grup SRL, în calitate de antreprenor, reprezentată de administratorul societății, inculpatul O.I., s-a semnat un contract având ca obiect execuția lucrărilor aferente proiectului \”Extindere cimitir militar în Cazarma 3430 București\”, valoarea contractului fiind de 41.676.698 de lei, inclusiv TVA, precizează DNA.
Lucrările au vizat, între altele, desfacerea împrejmuirii existente, executare racorduri electrice subterane și rețele de apă și canalizare, construire stație de pompare a apelor pluviale, amenajare teren (spații verzi, sistematizare teren), realizare drumuri principale, alei și iluminat exterior și realizare platforme de încărcare gunoi.
În concret, precizează comunicatul DNA, s-a stabilit faptul că angajați ai S.C. Garden Center Grup S.R.L. ar fi falsificat sau ar fi determinat alți angajați să falsifice, fără vinovăție, avize de însoțire a mărfii având ca obiect transportul de pământ/moloz sau umplutură, atestând, în mod nereal, efectuarea acestor transporturi la anumite date, precum și cantitatea de pământ transportată. Aceste înscrisuri ar fi fost încredințate ulterior și folosite de către S.C. Garden Center Grup S.R.L., prin inculpatul O.I., pentru a justifica solicitările de plată în fața autorității contractante.
Astfel, inculpatul gl. lt. Cătălin-Ștefăniță Zisu, beneficiind de ajutorul inculpatului col. (r) Lucian Amorăriței, cu toate că avea cunoștință că o parte din lucrările menționate anterior nu ar fi fost efectuate, ar fi aprobat procese-verbale de recepție provizorie, ar fi aplicat vize \”Bun de plată\” pe facturi emise de SC Garden Center Grup SRL și ar fi dispus decontarea facturilor emise, spun anchetatorii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Cătălin-Ștefăniță Zisu trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de comandant al U.M. 02574 București.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Lucian Amorăriței și O.I. trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Celor trei inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
\”De asemenea, inculpatul Zisu Cătălin-Ștefăniță va depune în termen de 7 zile o cauțiune în valoare de 1.000.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție. Totodată, în același termen de 7 zile, inculpatul O.I. va depune o cauțiune în valoare de 1.000.000 de lei, iar inculpatul Amorăriței Lucian o cauțiune în valoare de 500.000 de lei care vor fi consemnate pe numele acestora, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție. În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane\”, a precizat DNA în comunicatul citat.