JUSTIȚIE

Generalul Dumitru Iliescu: Să cerem dizolvarea Curții Constituționale! 

de Dumitru Iliescu, general, fost șef SPP

CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI…GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT

Cetateni ai Romaniei, cei 9 milioane de votanti, sa cerem dizolvarea Curtii Constitutionale! O poate face NOUL PARLAMENT. Constitutia nu prevede ca nu poate fi dizolvata, iar precedentul il avem cu GUVERNUL si PREMIERUL demisi de Presedintele Emil Constantinescu. Nici aceasta posibilitate nu era prevazuta in CONSTITUTIE, dar s-a apelat la principiul ” ce legea nu iti interzice sa faci, poti sa o faci”. PARLAMENTUL este dizolvat de PRESEDINTE, PRESEDINTELE suspendat de PARLAMENT, GUVERNUL prin motiune de cenzura, numai Curtea Constitutionala nu. Are deja incalcari grave ale Constitutiei Romaniei cu BASESCU, cu doamna SOSOACA si cu ACESTE ALEGERI, s-a transformat intr-un grup mafiot, grup infractional organizat, format din tradatori ai celor care i-au propulsat acolo.

Parlamentul este ORGANUL SUPREM AL PUTERII DE STAT, el reprezinta VOINTA POPORULUI, care se pune in practica prin activitatea sa, deci poate sa faca acest lucru, fiind o SITUATIE EXCEPTIONALA, actiunea lor criminala punand grav in pericol STATUL DEMOCRATIC, DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR, transformandu-se intr-o structura mafiota, pusa in slujba unor structuri straine potrivnice intereselor noastre, desi noi ii platim cu salarii si pensii enorme…Sa nu imi spuna specialistii in drept constitutional ca nu se poate, ca incalcam prevederilor constitutionale impotriva unei structuri criminale, care a incalcat grav CONSTITUTIA si nu o data…

Daca Parlamentul Romaniei nu vrea sa o dizolve, sa se organizeze un REFERENDUM pentru dizolvarea curtii, iar PARLAMENTUL obligat sa o faca. Stiu ca este un proces anevoios, dar merita sa incercam, pentru a purja aceasta mizerie statala, acesti indivizi plini de ura impotriva poporului, impotriva noastra a tuturor. Constitutie am avut si pana in 1989, dar n-a mai contat nimic atunci cand POPORUL a vrut schimbarea. Spre deosebire de atunci, acum am putea sa o facem pasnic si nu violent, sa nu ne mai moara cetatenii, dar avem dreptul si putem sa o facem.

Parlamentul sa modifice LEGEA CURTII CONSTITUTIONALE si sa prevada in mod expres competentele si ce nu are voie sa faca! De asemenea se poate stipula in LEGE ca normele privind atributiile, drepturile si obligatiile CURTII si ale JUDECATORILOR CONSTITUTIONALI, sa nu fie supuse controlului de constitutionalitate, altfel intra in conflict de interese…

Nu va lasati calcati in picioare, ridicati-va pasnic, dar ridicati-va si nu admiteti sa va fure libertatea si drepturile castigate cu atatea eforturi si sacrificii, folosind toate mijloacele legale si democratice!

Nu va lasati manipulati, nu iesiti la actiuni violente, actionati pasnic, in limitele legii si vom reusi!

Dumnezeu sa va apere de partenerii strategici si de cei care s-au cocotat in fruntea STATULUI, ca de dusmani va aparam noi!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button