Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată în dosarul accidentului în care a fost implicat la sfârșitul anului trecut și care s-a soldat cu decesul a două persoane, el fiind acuzat de ucidere din culpă.
Procurorii argeșeni care au instrumentat dosarul accidentului produs în 26 decembrie 2019, pe DN7, în județul Argeș, în zona localității Zamfirești, au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Chițoiu sub acuzația de ucidere din culpă, relatează News.ro.
Procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Daniel Chițoiu în luna ianuarie a acestui an, la mai puțin de o lună de la producerea accidentului în care un bărbat de 82 de ani și soția acestuia au murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de mașina fostului ministru care, conform primelor date, a intrat pe contrasens.
Sursa: News.ro
- Daniel Băluță, pe primul loc în topul preferințelor bucureștenilor
Candidat la Primăria Capitalei, Daniel Băluţă, se situează pe primul loc în intenţiile de vot, fiind urmat, la diferenţă de două procente, de Ciprian Ciucu (PNL) şi de Cătălin Drulă (USR), relevă un sondaj Avangarde. 68% dintre subiecţi nu sunt mulţumiţi de modul în care arată municipiul Bucureşti. De asemenea, 63% dintre respondenţi nu sunt mulţumiţi … - De la vinietă, la taxă pe distanța parcursă: România schimbă modul cum va taxa TIR-urile care folosesc drumurile din țară
România trece de anul viitor la un sistem de taxare a transportului greu pe rutier pe bază de distanță parcursă, față de rovinietele actuale care sunt pe perioade limitate de timp. Astfel, țara se va alinia celorlalte state europene din jur care au deja de mult timp astfel de sisteme de taxare. Tarifele stabilite, însă, … - România poate lua praful de pe tobă pe gazul din Marea Neagră la Bursa din Viena
România are un avantaj enorm, gazul din Marea Neagră, care va dubla producţia internă, spune Cătălin Stancu, associated senior expert la Horváth, într-un nou episod al CEC Bank pentru Afaceri Româneşti la Ziarul Financiar. „Cred că putem vorbi de un mecanism aplicat uniform la nivel european, poate cu anumite customizări locale, dar eu cred că … - Deutsche Welle: Ofițerii cu rang înalt din Armată se uită cu stupefacție la declarațiile publice ale ministrului Apărării
Din aceste date se înțelege că imaginea pe care o avea Armata s-a diminuat după ce drona rusească s-a plimbat nestingherită deasupra teritoriului național, după experimentul contabilizării rezerviștilor, după acuzațiile de corupție de la Spitalul Militar, după ce generalul Cătălin Zisu, fostul șef al logisticii Armatei, e vizat într-un dosar de fraudă cu un prejudiciu de 2,4 … - Moșteanu anunță „dezvoltarea cooperării tehnico-militare” cu Ucraina
Ministrul român al Apărării, Ionuț Mosteanu, și prim-viceministrul ucrainean al Apărării, Serghei Boyev, au discutat despre dezvoltarea cooperării tehnico-militare, a anunțat Ministerul Apărării din România într-un comunicat. „În timpul întâlnirii, delegațiile au trecut în revistă punctele cheie ale asistenței multilaterale pe care România o oferă Ucrainei și au discutat despre modalități de extindere a cooperării …