Jair Bolsonaro ar putea ajunge în fața Curții Penale Internaționale pentru o acuzație de crime împotriva umanității

Angajații din domeniul sanitar din Brazilia au cerut, luni, Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o anchetă privind răspunsul gestionat de preşedintele Jair Bolsonaro la pandemia de coronavirus, răspuns care constituie potrivit lor o crimă împotriva umanităţii, relatează AFP.
Dosarul a fost prezentat tribunalului cu sediul la Haga de o coaliţie de sindicate care susţin că reprezintă peste un milion de lucrători din sectorul sanitar din Brazilia. Sindicatele îl acuză pe liderul de extremă dreaptă că „a dat dovadă de neglijenţă criminală în modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, riscând viaţa profesioniştilor din domeniul sanitar şi a membrilor societăţii braziliene”, potrivit documentelor consultate de AFP.
Jair Bolsonaro, care a anunţat sâmbătă că a fost testat negativ la coronavirus la peste două săptămâni după un diagnostic pozitiv, a minimalizat adesea gravitatea pandemiei, calificând-o drept „o mică gripă”.
CPI, creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave atrocităţi comise în lume, nu are nicio obligaţie de a da curs miilor de cereri de acest tip depuse procurorului, care decide independent ce dosare să înainteze judecătorilor.
Sindicatele afirmă că preşedintele brazilian „a perpetuat riscurile de contaminare cu COVID-19 favorizând adunarea susţinătorilor săi, apropiindu-se de ei fără mască şi făcând reclamă unui tratament medical puternic discutabil, precum hidroxiclorochina”, considerată ineficientă împotriva bolii de mai multe studii ştiinţifice.
„Administraţia Bolsonaro trebuie să fie făcută responsabilă pentru răspunsul său nemilos la pandemie şi pentru refuzul său de a-i proteja pe angajaţii din sectorul sanitar şi pe brazilienii pe care a jurat să-i apere”, a declarat într-un comunicat Marcio Monzane, secretar pentru regiunea America al federaţiei sindicale UNI Global Union.
Brazilia este cea de a doua ţară din lume cea mai afectată de coronavirus, cu peste 2,4 milioane de persoane contaminate de la începutul pandemiei şi circa 87.000 de morţi, potrivit datelor oficiale.
Sursa: www.digi24.ro
- Wagramer Termo 2000: saltul spectaculos al unei firme din Slatina, umflată cu banii din irigațiile ANIF
Wagramer Termo 2000 SRL, o companie de construcții din Slatina, a devenit în ultimii ani unul dintre principalii beneficiari ai banilor publici de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). În spatele acesteia se află Petre-Valeriu Țitirigă, asociat unic și administrator, un nume discret în spațiul public, dar care, prin afacerile sale, a ajuns să controleze … - Carmin PopStar Prod și Florin Barbu – lacheul lui Paul Stănescu care face miliarde prin ANIF
Fost director general al ANIF între 2014 și 2020, Florin Barbu este din nou vehiculat pentru Ministerul Agriculturii. În urma lui rămâne o întrebare simplă: câți bani au ajuns în canale și câți în firmele abonate la lucrările de irigații?Florin Barbu nu este un nume nou la Ministerul Agriculturii. Este omul care a crescut în … - Primar PSD din Iași, prins fără RCA la mașina Primăriei în vacanță. Edilul e acum pieton
Ghinion mare pentru un primar din județul Iași și soția sa, viceprimarul aceleiași comune. Cei doi au fost opriți de polițiști în drum spre Vatra Dornei. Culmea, în urma controlului, agenții au descoperit că autoturismul, care era al Primăriei, circula fără o poliță RCA valabilă. Cine sunt cei doi soți, primar și viceprimar, lăsați fără … - Victor Ponta pregătește un nou partid politic: „Fac partid pentru alegerile următoare parlamentare”
Fostul premier Victor Ponta pregătește lansarea unei noi formațiuni politice cu care vrea să intre în cursa pentru viitorul Parlament. Deputatul a explicat că își propune să adune mai multe curente și categorii de alegători sub același proiect. Ponta nu a oferit deocamdată nici numele partidului, nici data lansării și nici echipa cu care va … - Directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă anunță că Unitatea 2 mai poate funcționa cinci zile în condițiile actuale
Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă mai poate funcționa aproximativ cinci zile, dacă nivelul Dunării va continua să scadă, iar măsurile pregătite de autorități ar putea prelungi această perioadă cu alte câteva zile, a declarat luni seară directorul centralei, Romeo Urjan. „Bazat pe prognoza pe care o avem acum și scăderea prognozată de …




