Internațional

„Drumul spre Avdiivka e plin de cadavrele noastre”. Soldații ucraineni, despre realitatea de pe front

Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskii, a ordonat retragerea completă din orașul Avdiivka, pentru că trupele riscau să fie încercuite de forțele ruse. Orașul din regiunea Donețk a fost considerat un bastion militar al regiunii în cea mai mare parte din ultimul deceniu, notează The New York Times, care prezintă relatări ale soldaților ucraineni despre dezordinea și disperarea apărute pe fondul retragerii.

„Pe baza situației operaționale din jurul Avdiivka, pentru a evita încercuirea și pentru a păstra viețile și sănătatea militarilor, am decis să ne retragem unitățile din oraș și să trecem la apărare pe linii mai favorabile”, a precizat generalul Sîrskii, într-o declarație emisă în cursul nopții de vineri spre sâmbătă. Cu o populație de aproximativ 30.000 de locuitori înainte de război, Avdiivka este acum un oraș în ruină, iar căderea sa este primul câștig major obținut de forțele Moscovei din luna mai a anului trecut și până acum. Anunțul retragerii vine în contextul în care, în ultimele săptămâni, rușii au făcut presiuni pe aproape întreaga lungime a frontului de peste 900 de kilometri. Forțele ucrainene începuseră să se retragă de pe pozițiile din partea de sud a orașului încă de miercuri, după ce au fost prinse, timp de mai multe zile, într-o luptă grea pentru a evita încercuirea, trupele ruse avansând din mai multe direcții.

Ținând cont de avantajul rusesc ca resurse militare și număr de soldați, Oleksandr Tarnavskyi, șeful forțelor ucrainene din sud, spune că nu a avut o altă opțiune decât retragerea. „Într-o situație în care inamicul avansează pe cadavrele propriilor soldați cu un avantaj de 10 la 1 în materie de obuze, sub bombardament constant, aceasta este singura soluție corectă”, a explicat Tarnavskyi.

Unii dintre soldații ucraineni cred că ordinul de retragere a venit prea târziu și au vorbit despre haosul declanșat de anunț. Viktor Biliak, cunoscut în mediul online ca Hentai, membru în Brigada 110, a declarat că el și colegii lui nu au avut timp pentru o ieșire ordonată și nici pentru evacuarea armelor și echipamentelor, pentru distrugerea documentelor sau pentru a lăsa mine în calea trupelor ruse aflate în ofensivă. El a relatat că zece oameni au participat la o tentativă eșuată de a pleca miercuri seara. Cei zece au fost nevoiți să se lupte pentru a înainta într-un schimb de focuri, dar apoi au intrat sub focul artileriei. „Doar trei răniți au reușit să se întoarcă”, a scris Hentai pe Instagram, adăugând că a ajutat la salvarea unuia dintre răniți în dimineața următoare, o mișcare periculoasă la lumina zilei, în urma căreia alți patru soldați au fost răniți, printre care și el.

O altă încercare de a pleca a avut loc joi seară, când răniților grav li s-a spus să aștepte ca un vehicul blindat să îi ia. Hentai nu a mai așteptat vehiculul care, în cele din urmă, nici nu a mai venit să recupereze răniții.

„Afară era vizibilitate zero. Era pur și simplu supraviețuire. Un kilometru peste câmp. Un grup de pisici oarbe conduse de o dronă. Artilerie inamică. Drumul spre Avdiivka este plin de cadavrele noastre”, a relatat militarul ucrainean. Un soldat rănit a întrebat prin radio despre vehiculul de evacuare, iar comandantul i-a răspuns că nu va veni niciun vehicul și că ar trebui să îi lase pe răniți în urmă. „Nu știa că vorbea cu un rănit. Acest dialog la radio ne-a rănit până în măduva oaselor”, a mai povestit Hentai.

Comandamentul militar ucrainean a declarat că retragerea din partea sudică a orașului a avut loc cu „pierderi minore”, dar videoclipuri publicate de soldați pe rețelele sociale au arătat cât de periculoasă a devenit circulația în zonă, relatează sursa citată.

„Nu știu dacă vom reuși să scăpăm” Într-o înregistrare video, mai mulți soldați ucraineni se urcă pe un vehicul blindat la 800 de metri de Uzina chimică de la marginea de nord-vest a orașului, iar după câteva secunde, la câțiva metri de ei aterizează obuze, aruncând nori de praf și mizerie. Un comandant ucrainean a declarat vineri că rușii au folosit muniție incendiară pentru a aprinde rezervoarele care depozitau combustibil periculos la fabrica de cocs.

„Atunci când arde, această substanță otrăvitoare are consecințe extrem de grave pentru sănătatea și chiar viața luptătorilor noștri”, a spus comandantul. Sâmbătă dimineața nu era clar dacă trupele ucrainene adăpostite în uzină au fost, de asemenea, retrase. „Greu de știut unde mergem. Bună ziua tuturor celor care mă cunosc. Nu știu dacă vom reuși să scăpăm”, a spus Volodimir Furaiev, un soldat care a precizat că unitatea sa a primit ordin de evacuare din uzină.

Alți soldați, contactați telefonic vineri de The New York Times, au povestit că au trecut în fugă pe lângă clădirile distruse de explozii, în timp ce obuzele veneau din toate părțile. Atacuri intense asupra orașului începând din octombrie Avdiivka și comunitățile din jur se află pe linia frontului încă din 2014, când militanții susținuți de Rusia au cucerit zone din estul Ucrainei. Forțele ruse și-au intensificat însă eforturile de a cuceri orașul începând din luna octombrie, când au lansat atacuri pe scară largă pentru a încercui zona. Inițial, aceste încercări au eșuat în mare parte și au dus la unele dintre cele mai mari pierderi rusești din timpul războiului, zeci de mii de soldați fiind uciși și răniți, potrivit armatei ucrainene, oficialilor britanici și americani.

La începutul anului însă, rușii au reușit să intre în oraș și au intensificat bombardamentele asupra zonei, iar de atunci, pierderile ucrainene au început să crească.

„Punct forte foarte important în sistemul ucrainean de apărare”

În acest context, analiștii militari își exprimau îngrijorarea că Ucraina va repeta o greșeală din trecut, aceea de a încerca să reziste după ce era clar că nu mai exista speranță și să piardă în mod inutil cea mai valoroasă resursă, oamenii.

„Avdiivka este un punct forte foarte important în sistemul ucrainean de apărare”, pentru că protejează Pokrovsk, la aproximativ 50 de kilometri spre nord-vest, un centru logistic pentru armata ucraineană, a declarat Mykola Bielieskov, analist militar la Institutul Național pentru Studii Strategice din Ucraina. „Preluarea controlului asupra Avdiivka ar putea crea o deschidere pentru Rusia”, a adăugat analistul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button