Politică

AUR: Lucian Bode viciază profund imaginea Ministerului de Interne. O sfidare a românilor, dar mai ales a mediului academic

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, joi, că PNL are obligaţia, „cel puţin morală”, să îl retragă din Guvern pe ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, după ce Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis că teza de doctorat a acestuia este „profund viciată”.

„Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode este ‘profund viciată’, după o nouă analiză a lucrării. Este o reconfirmare a faptului că ministrul de interne Lucian Bode a plagiat şi a minţit opinia publică din fotoliul de ministru al Afacerilor Interne. De câte dovezi mai are nevoie PNL pentru a-i retrage sprijinul politic şi a-l trimite acasă? De la premierul plagiator Ciucă nu avem nicio speranţă că îi va cere demisia, având în vedere că e într-o situaţie similară. Însă, conducerea PNL are obligaţia, cel puţin morală, să îl retragă din Guvern”, se arată într-un comunicat de presă al AUR, remis Agerpres.

Potrivit AUR, orice zi în care Lucian Bode rămâne în funcţie reprezintă o „sfidare” a românilor.

„Lucian Bode trebuie să plece din Guvernul României cât mai rapid! Orice zi în care rămâne în funcţie reprezintă o sfidare a românilor, dar mai ales a mediului academic din ţara noastră. Bode este încă unul dintre reprezentanţii vechii clase politice care pătează imaginea învăţământului românesc. ”România educată” a lui Klaus Iohannis se transfomă în ”România plagiată”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button