International

Atac masiv cu drone asupra Rusiei

Mai multe instalații industriale au fost avariate în urma unui atac cu drone asupra orașului rus Togliatti ce au avut loc sâmbătă, au declarat autoritățile locale, potrivit Reuters. Ucraina a afirmat că a lovit o importantă fabrică petrochimică din acea zonă.

Primarul orașului Togliatti, Ilya Sukhikh, a spus că rapoartele preliminare nu indică victime sau răniți. El nu a precizat care anume instalații au fost lovite.

Statul Major General al Ucrainei a afirmat că a lovit uzina petrochimică „Togliattikauchuk”, unul dintre cei mai mari producători de cauciuc sintetic din Rusia.

Mai multe imagini postate de canale de Telegram au arătat un fum gros în zonă:

De asemenea, armata ucraineană a raportat un atac asupra fabricii de electronice „Proton” din regiunea Oryol a Rusiei, despre care Kievul susține că produce componente pentru rachete de croazieră și balistice.

Guvernatorul regional al Oryol, Andrei Klychkov, a declarat că trei persoane au fost ucise vineri în urma unui atac cu rachete ucrainean asupra unei instalații „civile” regiune, pe care nu a specificat-o.

Armata ucraineană a raportat, de asemenea, că a lovit o aeronavă pe aerodromul Yeysk din sudul Rusiei. Autoritățile locale au confirmat un atac în zonă, dar au afirmat că acesta a provocat doar pagube minore la două blocuri de locuințe.

Ministerul Apărării din Rusia a susținut sâmbătă că sistemele de apărare aeriană au distrus 1.297 de drone, o rachetă de croazieră SCALP de fabricație franceză și patru rachete ucrainene Neptune în ultimele 24 de ore.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button