Iohannis a atacat la CCR legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare

Președintele Klaus Iohannis a trimis luni Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
„Similar stabilirii datei alegerilor locale, Parlamentul a optat pentru o soluție legislativă potrivit căreia data următoarelor alegeri pentru Senat și Camera Deputaților va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Prin conținutul normativ, această reglementare încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5), pe cele ale art. 36, art. 37, art. 61, art. 63 alin. (1), (2) și (4), art. 69 alin. (2), art. 73 alin. (1) și (3) lit. a), precum și pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru motivele prezentate în continuare”, se arată în sesizare.
În document se mai arată că, „analizând conținutul dispoziției derogatorii, constatăm că aceasta creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare. Apreciem că o atare modificare, realizată cu mai puțin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii și cea a securității raporturilor juridice”.
Sesizarea integrală poate fi consultată AICI.
- Cel mai violent atac la adresa lui Ilie Bolojan vine chiar din PNL, în timpul congresului: „Un farseur nepriceput, agresiv și încăpățânat. Omoară partidul”.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan îl critică dur pe Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook în care îl numește ironic Mesia economic. Ținte sunt și oamenii promovați de acesta pe lista de vicepreședinți, Oana Gheorghiu și Dragoș Pâslaru. Bogdan face trimiteri chiar și la simbolul comunității LGBT. „Ar fi culmea ca azi, la Congres, colegii mei … - Dosarul Ciucu: Duminică de foc la DNA
Deși este duminică, procurorii Secției a II‑a a DNA au reluat audierile în dosarul de corupție care zguduie Primăria Capitalei. Surse judiciare confirmă pentru 60MMEDIAGROUP.RO că anchetatorii lucrează „fără pauză”, în contextul complexității cauzei și al numărului mare de persoane implicate. Dosarul instrumentat de DNA vizează presupuse fapte de corupție legate de servicii de publicitate … - Winvia Entertainment și „Căluțul Troian” din ONJN
Piața românească de gambling a fost privită inițial ca o destinație de mâna a doua. Sub comanda lui Sagi, a devenit o vacă de muls și o imensă mașină de spălat bani, operată printr-o companie listată la Londra: Winvia Entertainment PLC (fostă Best of the Best Limited). Aceste operațiuni a fost atinse de brațul lung al Direcției … - Foarfeca bugetară lovește școala. Birocrația scapă din nou neatinsă
România a descoperit unde trebuie făcută marea economie bugetară: în educație. Nu în administrația locală umflată, nu în instituțiile unde se plimbă hârtii de la un birou la altul ca să pară că cineva muncește, nu în aparatul de cumetrii, sinecuri și posturi cu rol decorativ. Nu. Din școli. Datele analizate de Edupedu, pe baza … - Dictatură și sfidare în PNL: Gașca Bolojan blochează România pentru o mizerabilă împărțeală de scaune!
PNL se pregătește să-și tragă o nouă poză de familie. Frumos, disciplinat, cu moțiune unică, cu echipă aranjată, cu funcții împărțite și cu acel aer solemn al partidelor care confundă democrația internă cu o ședință de repartizare a scaunelor. Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL. Surpriză ”uriașă”: moțiunea lui este singura depusă. Asta nu …




