Politică

‘Democrația’ postdecembristă: Angajările fictive, la ordinea zilei (III)

În continuarea dezvăluirilor privind situaţia existentă la Primăria Oravița, vom vorbi despre achizițiile din instituțiile subordonate acesteia.

Înainte de toate, se impune o completare cu privire la situația lui Purec Petrică Ionuț Sebastian, în sensul în care, acesta este angajat al ANAF-DGRFP Timişoara, iar în perioada februarie – iulie 2020 a fost angajat, prin bunăvoința primarului din Oravița, în funcția de execuție consilier gradul I, gradația 4, în cadrul Primăriei orașului Oravița, Centrul Cultural – Teatrul Vechi Mihai Eminescu.

Conform Art. 94 din Legea Legea 161/2003, Incompatibilităţi privind funcţionarii publici:
(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;
c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public;
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
Pe lângă acestea, Purec Petrică Ionuț Sebastian deține și firma MARANK SPECIAL BIO SRL unde, este administrator și asociat, deținând 50% din acțiuni, cealaltă jumătate fiind deținută de către Purec Ana, societate care este activă.
La Casa de Cultură „GEORGE MOTOIA CRAIU” Oravița, în data de 08.03.2021 au fost cumpărate mai multe produse de igienizare și curățenie, în valoare de 28.000 de lei, deși Casa de Cultură nu a mai avut activitate de la începutul anului 2020.

În acest caz, ar trebui să ne întrebăm unde au fost duse și unde au fost folosite toate aceste produse din moment ce Casa de Cultură nu avea activitate încă din 2020, mai ales că singurul loc de divertisment era ştrandul din localitate deținut de către primar.

O altă achiziție care prezintă suspiciuni este cea a sortului (n.r. balast) de diferite mărimi existent în stocurile de la biroul de Gospodărire Comunală Oravița. În acest caz, există suspiciunea că prețul de achiziție de 78 de lei/tonă este umflat deoarece prețul de listă este de aproximativ 35 de lei/tonă pentru sort de la 0-4 concasat și de aproximativ 58 de lei pentru sort 8-16, conform ofertelor de la aceeași societate care l-a furnizat. Diferența de preț este foarte mare, mai ales că avem de-a face cu o cantitate mare folosită de Primăria Oravița.

De asemenea, există probleme și la cantitatea de sort achiziționat și pus în opera, iar conform explicațiilor privind situația stocurilor și a sorturilor folosite, la parcarea din incinta spitalului din Oravița s-au folosit 137 tone, dar așa cum se poate vedea în imagini, mai mult de 20 tone de sort nu par a fi folosite.

Conform raportului de control al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Caraș-Severin din 2019, apar foarte multe nereguli cum ar fi:

  1. În anul 2018 la UATO Oravița s-au efectuat plăți nelegale pentru telefonia mobilă, plăți care excedează normele legale în vigoare, deoarece la nivelul UAT Oravița, potrivit statelor de funcții și de salarii, în anul 2018 erau înregistrați 36 salariați, inclusiv demnitari, și un număr de 17 consilieri locali. Prin urmare, numărul persoanelor care au desfășurat activitatea în UAO Oravița a fost de 53, în timp ce în anexa la factura emisă de către furnizorul de telefonie mobilă erau înscrise 148 abonamente pentru care se facturau serviciile de telefonie. Din datele prezentate mai sus reiese că numărul abonamentelor plătite din bugetul UAT Oravița depășește numărul persoanelor care desfășoară activitate în această entitate, rezultând un număr de 95 de abonamente în plus a căror plată nu se justifică. În acest caz au fost încălcate prevederile următoarelor reglementări legale, art.14 alin.(3), art.16 alin.(1), art.20 alin.(1) lit.h), art.23 alin(1), art.51 alin.(3) și art.54 alin (5) și (6) din Legea nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
  2. O altă problemă constatată este Contractul de prestări servicii de pază nr. 9337/10.07.2017 încheiat între UATO Oravița, în calitate de beneficiar, și S.C. SCUT NOVADOR SRL, în calitate de prestator, reprezenattă de administrator Novăcescu Doru care a și semnat contractul în calitate de administrator, persoană care la data încheierii contratului avea și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului local al Orașului Oravița. Acest contract de prestări servicii contravine prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, întrucât apare o stare de incompatibilitate deoarece administratorul firmei SC SCUT NOVADAR SRL este Novăcescu Doru care deține și calitatea de consilier local. În acest caz, au fost încălcate art.90 alin.(1) și (1), art.91 alin.(1^1) din Legea 161 din 2003.
  3. Din verificările efectuate pentru anul 2018 a rezultat că o serie de documente oficiale care sunt în atribuțiile ordonatorului de credite au fost semnate de către viceprimarul orașului Oravița, Ioan Lorena Nicoleta care astăzi deține funcția de city manager al Orașului Oravița și nu de primarul în funcție, fără să fie emis un act legal de delegare prin care viceprimarul este delegat să îndeplinească în condițiile legii și atribuții de ordonator principal de credite. În acest caz, a fost încălcat art.54 alin.(3) din Legea 273/2006 privind finanțele publice.
    Ion Lorena Nicoleta, actualul city manager al orașului Oravița, fost viceprimar, și-a început cariera în politică prin a lipi afișe electorale în campania electorală pentru alegerea primarului Ursu Dumitru, în anul 2012. După instalarea în Consiliul Local, Ion Lorena a închiriat de la primăria Oravița un teren în centrul orașului, iar chiar în primul an de mandat de viceprimar a reușit performanța de a construi o frumoasă clădire, care ulterior a devenit florărie.
    Cum această funcție de viceprimar atrage și un boom în afaceri pentru Ion Lorena, această ”florăreasă-viceprimăriță” a construit și o casă, mai degrabă un palat, în partea cealaltă a orașului, chiar lângă primărie.
    Deși Camera de Conturi Caraș-Severin a sesizat în urma controlului din 2019 că o serie de documente oficiale care sunt în atribuțiile ordonatorului de credite au fost semnate de viceprimarul orașului Oravița, adică astăzi city managerul Ion Lorena aceasta, în continuare, semnează aceste acte care sunt și postate pe pagina de internet a Primăriei, exemplul cel mai proaspăt fiind dispozitia nr. 283 din 2 iunie, semnată de către administratorul public, precum şi dispoziţiile nr. 282/202 şi 248/2021.
  4. În perioada 01.09.2017-30.06.2019 au fost acordate sporuri unor angajați ai UATO Oravița, fără a respecta prevederile legale în vigoare, ceea ce a determinat efectuarea de plăți salariale nelegale în sumă de 59.509 unui număr de 5 persoane.
  5. Au mai fost constatate abateri și la Clubul Sportiv Oravița și Serviciul Public ”Casa de Cultură George Motoia Craiu”, în sensul în care, drepturile salariale au fost stabilite în baza art.3 din HCL nr.40/27.03.2017, dar au fost mărite nejustificat la sume mult mai mari.
  6. În anul 2018, ”Casa de Cultură George Motoia Craiu” a efectuat plăți nelegale pentru achiziționarea de pungi cu cadouri de Crăciun pentru elevi, personalul angajat al primăriei, pensionari și colindători, în sumă de 93.897 lei. Deci, acest primar, din bugetul primăriei, a încercat să-și asigure votul cetățenilor din Oravița tot pe banii lor.
    Camuflată sub contracte de promovare a localităților sau sub alte forme, mituirea presei locale cu resurse de la buget a devenit un fenomen de masă. Și la Oravița primarul Ursu Dumitru plătește din bani publici ziarele locale pentru a scrie favorabil. În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) sunt foarte multe contracte, unele cu sume mici, prin care autoritățile acordă sume de bani către firmele aflate în spatele ziarelor, site-urilor, televiziunilor sau posturilor de radio locale.
    Aș întreba cetățenii din județul Caraș-Severin când au citit ultima dată, pe un site local de presă, despre o investigație? Când au văzut ultimul interviu cu întrebări incomode la o televiziune locală?
    THE PING MEDIA BRAND SRL pachet publicitar plasare banere grafice, articole advertoriale, anunțuri, dispoziții, etc. pe platformele online resita.ro și stirilecs.ro și pe paginile de social media resita.ro știri, valoare 18.000 lei.
    P.F.A. STIUBE FLORIN NICUSOR servicii publicare anunțuri de interes public în publicația online Gazeta de Caraș-Severin, valoare 24.000 lei (tarif lunar 2.000 lei).
    NV WOTAN MEDIA SRL servicii de promovare și publicitate a institutiilor publice în cotidianul JCS și online pe site-ul CAON.ro, valoare 30.252 lei (tarif lunar 2.521 lei).
    REPER 24 Publimedia SRL servicii de promovare care includ apariția articolelor lunare stabilite prin contract, anunțurilor transmise de către UAT, promovarea proiectelor inițiate de către UAT, valoare 30.000 lei (tarif lunar 2.500 lei).
    LIDER DESIGN SRL servicii de publicitate în ziarul online argument-cs.ro a unui set de 1 banner și 3 advertoriale articole publicitare pe lună, valoare 12.000 lei (tarif lunar 1.000 lei).
    Un alt ziarist la care este abonat primarul Ursu Dumitru este Gavrilescu Ion care a fost angajat pe post de consilier al primarului în primul său mandat. Apoi, Gavrilescu Ioan si-a dat demisia fiind numit director al Ecologica Oraviţa pe care, în final, a și falimentat-o. Mai târziu, a fost reangajat la primărie la serviciul administrativ, dar în paralel a fost și „gazetar” la Express de Banat. Prin 2018 s-a transferat la Primăria Reșița și a gazetărit la REPER 24. Când aerul de Reșița a devenit insuportabil, s-a transferat înapoi la instituția lui de suflet, Primăria Oravita, la Casa de Cultura unde are libertatea deplină de a veni la serviciu atunci când vrea.
    Statisticile SICAP, orasul Oravita ocupă un loc 18 din toate timpurile la nivel naţional, dintr-o listă de 1.000 de autorităţi contractante aflate în sistemul achiziţiilor publice, înaintea unor oraşe ca Bucuresti, Timişoara, Oradea, Craiova, Cluj, Braşov sau Reşiţa (loc 160), Senatul României, judeţe sau companii de stat.

Arieratele ar fi obligații financiare ale instituției la diverși furnizori, în acest caz UATO Oravița datorează sume ajunse la scadență – neachitate în 90 de zile. În funcție de aceste arierate, finanțele dau lunar primăriei cote % defalcate din TVA și din impozitul pe venit de la bugetul consolidat. Dacă arieratele sunt mari, Ministerul Finantelor plătește direct în ordinea scadenței.

La sfârșitul lui 31.01.2021 conform situației plăților restante mai mari de 90 de zile înregistrate la nivelul bugetului general al UAT-urilor, județul Caraș-Severin ocupa un loc 3 pe țară cu 29,86 milioane lei, iar dintre orașe, Oravița ocupa locul 2 pe județ cu 3,36 milioane lei (Caransebeș fiind pe primul loc cu 7,19 mil).

De fapt, au existat lunar asemenea situații: în martie 2017 Primăriei Oravița i-a fost alocată suma de 1.222.000 de lei; în ianuarie 2018 Oravița avea arierate de 113.000 lei. (sursa: Consiliul Județean).

Mai amintim doar că Primăria Oravița a acordat numitului Ursu Nicolae, fratele primarului Ursu Dumitru care deține și hotelul Caraș din Oravița și multe alte terenuri, un ajutor de minimis în cuantum de 11.000,00 lei, dispoziție semnată nelegal de Ion Lorena, în calitate de consilier al primarului.

Și în acest caz, observăm că haiducia modernă funcționează, în sensul că se ia de la bogatul buget al statului strâns prin truda oamenilor de bună-credinţă şi se dă “amărâţilor” săraci cu duhul pentru care singura soluţie de supravieţuire în această lume este furtul.

Vom reveni cu amănunte și cu noi exemple pentru ceea ce a însemnat huzurul primarului din Oravița și al camarilei sale pe banii publici.

Anchetatorii.ro

Ciprian Demeter

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button