De vorbă cu România frumoasă
În fiecare seară de joi, între orele 21-23, realizatorul emisiunii ”De vorbă cu România frumoasă” Ciprian Demeter, publicist la Cotidianul, lector universitar și specialist în etică și filosofie, vă așteaptă, cu cele mai noi interviuri, dezbateri și păreri pe teme sociale, politice, culturale și artistice, alături de invițati din cele mai diverse domenii.
Nu putem direcționa vântul, dar dacă știm din ce direcție bate, ne putem ajusta pânzele. Alături de noi, pe frecvența 105,6, Radio Reșița, ascultătorii vor afla din ce direcție bate vântul și cum să-și ajusteze pânzele pentru a parcurge, în lung și-n lat, România Frumoasă, într-o discuție deschisă cu cei care au văzut fața frumoasă a României și au contribuit prin munca lor la păstrarea și la dezvoltarea acestei Românii Frumoase.
Cel ce nu citeşte nu are niciun avantaj asupra celui care nu ştie să citească, spunea Mark Twain. Cât și ce mai citim? La ce ne mai folosește cititul în era vitezei și a gadgeturilor informaționale? Care este importanța cunoașterii trecutului și cât din viitorul nostru se contruiește pe trecut? Este trecutul o lampă aşezată la intrarea viitorului și cum putem păstra aprinsă această lampă mai mult timp?
Despre drumul de la papirus la tabletă și despre nevoia ancestrală a ființei umane de a comunica și de a fi informată, vom discuta cu invitații noștri de astăzi, doamna Clara Constantin, managerul Bibliotecii Județeane „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și domnul Laurenţiu-Ovidiu Roşu, şeful Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale.