PoliticăȘtirile 60m.RO

De 1 iunie, guvernanții n-au venit cu politici pro-natalitate, ci au rostogolit același limbaj de lemn

Guvernul Cîțu nu are bani pentru alocații și nici timp pentru politici pro-natalitate, deși date Institutului Național de Statistică arată că ne confruntăm cu o scăderea dramatică a numărului de copii născuți în ultimul an. Nici așa-zisul partid de opoziție nu propune astfel de măsuri. Singurii care au cerut elaborarea și implementarea unor astfel de politici au fost reprezentanții AUR, prin vocea copreședintelui Claudiu Târziu.

De 1 iunie, premierul Cîțu, Klaus Iohannis și liderul PSD Marcel Ciolacu s-au înghesuit să transmită mesaje sau să publice poze cu ei din copilărie:

  • „Dragi copii, să fiţi fericiţi, sănătoşi, să râdeţi, să vă fie fiecare zi doar joacă şi bucurie! La mulţi ani tuturor copiilor!”, a scris pe Facebook premierul Cîțu.
  • Preşedintele a ales să publice o fotografie cu el însuşi de la 17 ani.
  • Copiii sunt raiul nostru, dăruit în fiecare zi printr-un simplu surâs. La mulți ani, copii! Voi #crestetiRomania!!!”, a scris Ciolacu de 1 iunie.

Claudiu Târziu trage un semnal de alarmă cu privire la situația dramatică în care ne aflăm și susține că România are nevoie urgent de o politică pro-familie. „Suntem deja în ceasul al doisprezecelea!”, avertizează copreședintele AUR, în contextul în care, potrivit datelor INS, România se confruntă cu o depopulare masivă.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul 2020, numărul născuţilor-vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost de 178.630 copii, cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 până în prezent. În plus, rata de fertilitate a scăzut faţă de anii anteriori ajungând la 34,0 născuţi-vii la 1000 femei de vârstă fertilă (15-49 ani).

Back to top button