SocialȘtirile 60m.RO

Dan Bittman se revoltă împotriva discriminării: Cei nevaccinaţi să nu mai plătească taxe. Aceşti semidocţi de la guvernare să înţeleagă că nu suntem o masă de manevră de proşti

Dan Bittman se revoltă împotriva decizie anunțate de autorități de a permite accesul la spectacole doar celor care prezintă certificatul de vaccinare sau care au rezultat negativ la testul PCR. În aceste condiții, insistă artistul, ar fi normal să nu se mai permită accesul nici în sediile ANAF şi nici taxele şi impozitele să nu mai fie încasate de statul român de la cei nevaccinaţi.

Artistul spune că i s-ar părea normal ca cei nevaccinaţi, care vor avea mai puţine drepturi şi libertăţi decât cei vaccinaţi, să nu mai contribuie la bugetul de stat prin plata taxelor.

„La concerte vor fi admişi cei vaccinaţi sau cei care îşi fac teste. Păi atunci, la taxe şi impozite să fie la fel. Cei nevaccinaţi să nu mai plătească impozite şi să nu mai fie admişi în instituţii. Eu nu mă vaccinez şi nu vreau să mai plătesc taxe. Un amărât ca mine nu are de ce să plătească.  Pentru impozitele pe care le-am plătit nu am primit decât dispreţ. Nu am primit niciun leu. Anunţ autorităţile că nu o să mă vaccinez până nu mă primesc şi nevaccinat în sediile ANAF ca să-mi ia banii şi să-şi bată joc de mine”, a declarat Bittman.

Dan Bittman şi-a manifestat, totodată, intenţia de a nu se lăsa umilit de autorităţile acestui stat căruia i-a plătit sute de milioane de lei de 35 de ani de când face parte din trupa Holograf.

„Aceşti semidocţi de la guvernare să înţeleagă că nu suntem o masă de manevră de proşti care plătesc statului. Trebuie să ne dea ceva pentru banii pe care ni-i fură din buzunare. Eu nu vreau să mai plătesc taxe statului român atâta vreme cât mă obligă printr-o lege nazistă să mă vaccinez ca să plătesc taxe”, a mai spus artistul.

Back to top button