Un român în vârstă de 18 ani a cucerit AS Roma. El este noul star pe care se poate baza Adrian Mutu

La 18 ani, Suf Podgoreanu poate fi următorul român care să facă senzație în Serie A! Italienii sunt deja impresionați de fotbalistul ajuns la AS Roma.
Adus de la Maccabi Haifa de italieni, Suf Podgreanu este deja comparat cu marele atacant al Romei, bosniacul Edin Dzeko.
”Seamănă cu Dzeko. Are o tehnică foarte bună şi poate juca uşor atât în 4-2-3-1, cât şi în 4-3-3. Mai mult, în ciuda înălţimii sale, Podgoreanu poate evolua şi în banda stângă”, scriu jurnaliștii de la goal.com.
Suf Podgoreanu a jucat doar pentru naționalele de tineret ale Israelului, deci ar putea fi o soluție și pentru naționala de tineret a României, pregătită de Adrian Mutu.
Conform jurnalistului italian Flavio M. Tasotti, oficialii lui AS Roma au fost interesați și de Florinel Coman, „perla” lui Gigi Becali de la FCSB.
„Steaua (n.r. – FCSB) o ofertă de 7 milioane de euro de la un club din MLS, dar Roma continuă să discute cu reprezentanții jucătorului, dar nu forțează lucrurile. E complicat și din cauza stării actuale din fotbal, generată de pandemie”, a scris jurnalistul din Italia pe contul său de Twitter, în perioada în care ligile de top din Europa au fost oprite de pandemia de coronavirus.
Sursa: www.prosport.ro
- Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan
Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a strâns numărul necesar de semnături pentru a depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziția avea nevoie de 116 semnături și au strâns în total 119 semnături, un semnal important fiind dat de către fostul premier Victor Ponta, cel care a semnat moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan. … - Drulă: Ciucu a fost șeful campaniei digitale a PNL când liberalii l-au promovat cu bani publici pe TikTok pe Călin Georgescu
Drulă face trimitere la informațiile care au ajuns în spațiul public după alegerile anulate din noiembrie 2024. Siteul de investigații Snoop a dezvăluit că una dintre campaniile pentru Călin Georgescu de pe TikTok, la alegerile din noiembrie, cea cu influenceri, a fost finanțată din bani publici de către PNL. Acest lucru a fost descoperit și … - Creșterea sărăciei în UE: țările cele mai afectate
Rata generală a sărăciei în blocul comunitar este în scădere, dar nu peste tot. Franța este una dintre puținele țări europene în care rata sărăciei a crescut în ultimul deceniu, informează Euronews, citată de bulgarii de la publicația Trud. Conform celor mai recente date ale Eurostat, Parisul a înregistrat o creștere de aproape 2% din 2014 … - Apă potabilă din rezervele de stat, pentru cei peste 100.000 de oameni afectați de situația de la barajul Paltinu
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă decizie pentru genstionarea situaţiei generate de lipsa apei potabile în 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, urmând a fi scoasă apă potabilă din rezervele de stat. Transportul apei va fi realizat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu sprijinul Inspectoratului … - Super bugetarii care încaseasă doar din „adaosuri” peste 10.000 de lei
Bugetari din mai multe instituții reușesc să încaseze doar din sporuri de trei ori mai mult față de angajatul care primește leafa minimă, care este la un brut de 4.050 de lei. Situația sporurilor mari poate fi observată mai ales în zona Justiției, fie că vorbim de CCR, CSM, Ministerul Justiției sau alte instituții. La …