Rata de promovare a examenului de definitivat este de 69,17% anul acesta

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a transmis marți că 101 candidaţi ai examenului naţional pentru definitivare în învăţământ au obţinut nota 10.
Astfel rata de promovabilitate a examenului, înainte de depunerea și rezolvarea contestațiilor este de 69,17%, anul acesta.
„Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea eventualelor contestaţii, 4.176 de candidaţi cu medii între 8 şi 10”, a informat MEC.
Un candidat trebuie să obţină minimum media 8 pentru a fi declarat promovat. Media se calculează ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.
Rezultatele au fost afişate atât la centrele de examen, cât şi online, pe site-ul definitivat.edu.ro.
Pe 29 și 30 iulie se pot transmite contestaţiile conform calendarului aprobat, la centrele de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax.
Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro în data de 4 august.
- Penibilul Simion ne vorbește din nou de casele lui la 35 de mii de euro. A trântit intenționat meciul la prezidențiale

- Guvernul Bolojan a publicat lista firmelor deținute de mafia din energie

- Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, după prăbușirea dronei rusești la Galați

- Cod Rutier 2026. Amenda pentru pasagerii din spate fără centură. Ce pățește șoferul și câte puncte de penalizare riscă

- Imagini cu momentul în care drona rusească, cu încărcătură explozibilă, a fost detonată. Resturi de dronă, descoperite și în județul Tulcea





